Măsuri specifice stabilite la nivelul Municipiului Zalău în perioada de carantinare
Având în vedere Ordinul Șefului Departamentului pentru Situații de Urgență nr. 4659815/04.11.2020 privind instituirea carantinei zonale pentru Municipiul Zalău, județul Sălaj, Primăria Municipiului Zalău a stabilit următoarele măsuri specifice:
Transport în comun:
dezinfecția autobuzelor la finalul traseului, pe perioada întregii zile (schimbul 1 și schimbul 2);
utilizarea numai a scaunelor și a spațiilor din intervalul autobuzului marcate cu bulină verde;
transmiterea de recomandări audio-video, pe monitoarele din autobuze, cu privire la respecatrea măsurilor de protecție în mijloacele de transport în comun și a măsurilor dispuse în timpul carantinei.
Piețe agroalimentare:
programul piețelor din municipiul Zalău – Complex Agroalimentar Central, Hala Agrolimentară Astralis și Piața Dumbrava Nord: Luni – Vineri: 7.00-16.00, Sâmbătă: 7.00-14.00;
dezinfecția zilnică a piețelor, la finalul programului;
dezinfecția din oră în oră a mânerelor, balustradelor, întrerupătoarelor, ușilor, precum și a suprafețelor expuse și folosite des;
verificarea temperaturii la intrarea în piețe;
amenajarea unor circuite de intrare-ieșire pe ușile cu deschidere automată;
asigurarea respectării măsurilor specifice impuse, de către personal din cadrul pieței;
în vederea respectării distanței fizice, în încinta piețelor va fi permis accesul unui număr de maxim 20 de persoane în același timp.
Protecție civilă
transmiterea, prin sistemul de alarmare (sirene), de mesaje audio cu privire la respectarea măsurilor dispuse în perioada de carantinare a Municipiului Zalău.
au fost transmise adrese agenților economici din municipiu în vederea aplicării și respectării măsurilor de protecție impuse în această perioadă.