Mesajul de recunoștință al angajaților Spitalului Jibou pentru fostul manager Micle Corina

M

Vă transmitem punctul de vedere al personalului angajat la Spitalul Orășenesc Jibou Dr. Traian Herța:

„Începând cu 02 septembrie  2019,  doamna Micle Corina a fost numită manager interimar la Spitalul Orășenesc Jibou. Venirea doamnei Micle Corina ca manager s-a tradus prin eforturi depuse pentru buna funcționare  a tuturor mediilor de lucru și structurilor spitalului.

Printre cele mai importante realizări fiind dotarea Laboratorului de radiologie – imagistică cu aparatura de înaltă performanță – CT care ajuta pacientii la stabilirea diagnosticului care va conduce la o eficacitate maxima a tratamentului prescris de medic, obținut prin donare de la Spitalul Județean Zalău, dar care a trebuit pusă în funcțiune, autorizat, asigurat personal de specialitate pentru a fi utilizat.

 După instituirea stării de urgenţă şi la începutul debutului epidemiei în ţara noastră, când plana incertitudinea şi sentimentul de insecuritate, managerul interimar Micle Corina a reușit să gestioneze cu brio criza cauzată de COVID – 19 prin prelucrarea protocoalelor şi procedurilor de urgenţă în special în Camera de gardă pe toate secțiile și compartimentele spitalului, aceștia devenind în scurt timp adevăraţi profesionişti putând concura oricând cu angajaţii cu vechime, făcând faţă cu brio oricăror provocări.

Intr-un mod exemplar, a asigurat medicilor și cadrelor medicale, personalului auxiliar echipamente de protecţie, materiale sanitare, oxygen, medicamente pentru pacienţi, a reuşit să testeze tot personalul medical și nemedical și de asemenea personalul angajat la Spitalul Orășenesc Jibou Dr. Traian Herța să fie vaccinat.

Pe toata perioada mandatului de manager interimar s-a implicat pentru atragerea de personal nou medici, asistenți, reușind să atragă un medic ginecolog, un medic radiolog fost rezident care a rămas pe post , doi medici interniști, să asigure Camera de gardă cu medici care să efectueze gărzi, spitalul având o singură linie de gardă. Și-a onorat toate obligațiile față de fiecare salariat acordând toate drepturile cuvenite într-o perioadă de tranziție foarte grea pentru fiecare spital.

Toate secțiile si compartimentele care astăzi funcționează și salvează vieți este rezultatul muncii în echipă, rezultat al comunicării și implicării.

Toţi pacienţii internaţi în spital pe toată perioada de pandemie și nu numai au simţit grija și îmbunătăţirea condiţiilor şi a modului în care au fost trataţi de medici și de cadrele medicale și auxiliare. Nu a ezitat să achiziționeze medicamente, materiale, echipamente medicale necesare actului medical în tratarea pacienților confitmați pozitivi.

Managerul interimar Micle Corina în toată perioada de pandemie atât pentru angajații unității (medici,asistente,infirmiere, TESA, muncitori, pacienti, chiar însoțitori) a fost alături de fiecare în parte a susținut moral fiecare om a consiliat în momente grele și obositoare,  a pierdut timp prețios pentru sine și pentru familie fiind mereu prezentă la datorie acolo unde a fost nevoie zi si noapte să-și îndeplinească obligațiile, s-a luptat alături de toți subordonații pentru a crea medii prielnice și plăcute la fiecare loc de muncă, a coborat și a urcat la nivelul fiecărui om pentru a menține ordinea și respectul între angajați. A colaborat si a respectat deciziile medicilor pentru bunul mers al unității și tratarea pacienților. A pus suflet și efort în toate obligatiile care i-au revenit ca manager interimar.

Contribuția managerului la dezvoltarea spitalului este evident pentru noi și pentru întreaga comunitate.

Mulțumim și ne înclinăm cu respect că am avut  privilegiul de a avea un asemenea om ca MANAGER”, semnează colectivul de angajați din cadrul Spitalului Orășenesc Jibou. 

One thought on “Mesajul de recunoștință al angajaților Spitalului Jibou pentru fostul manager Micle Corina

  1. Colectivul spitalului ar fi trebuit sa-si completeze realizarile si cu datoriile de aproape zece miliarde lei acumulate in cei trei ani de mandat…in 2019 datoriile erau zero.
    Dar punctajul de 34 puncte, cel mai mic din concurs, reflecta capacitatea acesteia.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *