Ministrul de Interne, Lucian Bode, decide soarta polițiștilor locali aflați în subordinea primăriilor

Ministrul Afacerilor Interne a explicat că urmează să se decidă, printr-o hotărâre de guvern dacă Poliția Locală se va întoarce la nivel local, așa cum este legal, sau va continua să ofere spirjin Poliției Naționale, cum s-a întâmplat începând cu starea de urgență din 2020.

„Am o solicitare oficială, din partea Asocitației Municipiilor din România, semnată de către domnul președinte, Emil Boc. Am avut o discuție cu domnia sa (…) Vreau să mulțumesc pentru sprijinul pe care Poliția Locală l-a acordat Poliției Naționale în tot ce a însemnat starea de urgență, cele trei luni și după în starea de alertă. (…) Suntem într-o evaluare, pe data de 12 martie ar trebui să luăm o decizie cu privire la starea de alertă și în acel moment, în baza unei hotărâri CNSU vom decide, printr-o hotărâre de guvern dacă Poliția Locală se întoarce la nivel local, așa cum este în lege.

Aici vorbim de o decizie de oportunitate. Consiliul Local hotărăște dacă are această strucutră, dacă  are cum o utilizează, dar dacă nu o utilizează corect și nu este eficientă, tot Consiliul Local poate decide încetarea activității (…) Personal, consider că normalitatea la care tindem implică și aceste reveniri la deciziile din starea de urgență, așa cum a fost cea legată de medicii școlari.

Mi-aș dori să ajungem cât mai repede la normalitate, evident monitorizând foarte atent tot ce înseamnă procesul de imunizare a populației (…) Răspunsul final îl vor primi pe 12 martie, personal înclin spre a reveni la normalitate și a reveni Poliția Locală la autoritățile locale”, a explicat Lucian Bode, Ministerul Afacerilor Interne, la Antena 3.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *