Mitropolitul Andrei și episcopul Petroniu au resfințit biserica din Parohia Badon

M

Duminică, 22 mai 2022, credincioșii Parohiei Badon au îmbrăcat haine de sărbătoare. În această zi binecuvântată de Dumnezeu, biserica cu hramul „Adormirea Maicii Domnului” a fost resfințită de Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului și de Preasfințitul Părinte Petroniu, în prezența unui mare număr de credincioși. După binecuvântarea lăcașului de cult, cei doi Ierarhi au săvârșit Sfânta Liturghie, împreună cu un sobor de peste 20 de preoți și arhidiaconi, între care s-au numărat și Preacucernicul Părinte Ionuț Pop, vicarul eparhial al Episcopiei Sălajului, Preacucernicul Părinte paroh Adrian-Ioan Onica, consilierul administrativ-bisericesc al Episcopiei Sălajului, Preacucernicul Părinte Mihai Dobocan, consilierul cultural al Episcopiei Sălajului, Preacucernicul Părinte Claudiu-Traian Nechita, consilierul social-filantropic al Episcopiei Sălajului, Preacucernicul Părinte Arhid. Ionică Torcoş, secretarul eparhial al Episcopiei Sălajului, Preacucernicul Părinte Septimiu Gudea, contabilul Episcopiei Sălajului și Preacucernicul Părinte Grigore Vid, protopopul Zalăului, toți prezenți la invitația Părintelui paroh.

În cadrul Dumnezeieştii Liturghii, Înaltpreasfinția Sa a rostit un cuvânt de învățătură.

La finalul slujbei, Preasfințitul Părinte Petroniu a rostit un cuvânt de bun venit adresat Înaltpreasfințitului Părinte Andrei și a felicitat pe Preacucernicul Părinte paroh Adrian-Ioan Onica pentru întreaga activitate desfășurată.

În continuare, Înaltpreasfinția Sa a oferit Preacucernicului Părinte paroh, Crucea Transilvană, cea mai înaltă distincție bisericească a Mitropoliei Clujului, Maramureșului și Sălajului, pentru bogata activitate administrativ-gospodărească, dar și pastoral misionară. La rândul său, Preacucernicul Părinte consilier a mulțumit celor doi Ierarhi pentru prezență și le-a dăruit câte o icoană.

De asemenea, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei i-a dăruit Domnului Dobrai Francisc, primarul Comunei Hereclean, Ordinul „Episcop Nicolae Ivan” pentru mireni, în semn de apreciere a sprijinului financiar acordat, de-a lungul timpului, Parohiei Badon.

Totodată, au fost acordate și diplome de apreciere celor care s-au implicat în activitățile de finalizare a lucrărilor efectuate la acest lăcaș de cult.

Mai apoi, cei doi Ierarhi au binecuvântat capela mortuară ridicată de comunitatea din Badon, în proximitatea lăcașului de cult.

Prima atestare documentară a localităţii provine din anul 1323. Satul Badon se află la o distanță de aproximativ 11 km de oraşul Zalău, pe teritoriul său fiind descoperite vestigii arheologice, care demonstrează că zona localității a fost locuită, din vremuri foarte vechi, de triburile tracice.

În ceea ce priveşte viața bisericească, primele informaţii datează din anul 1733, când se aminteşte că în Badon existau nouă familii de români iobagi, care aveau şi un preot, pe „popa Irimie”. Prima biserică, despre care avem informații, a fost ridicată de către răzeşii moşierului Balduni Guch, în jurul anului 1726. De asemenea, în manuscrisele parohiei se menţionează că acest moşier, Balduni, sau mai bine zis urmaşii lui, s-au judecat pentru o anumită moştenire. Câştigând procesul, moşierul respectiv, în semn de mulţumire adusă lui Dumnezeu, a donat pentru răzeşii lui trei hectare de teren, atât pentru lăcașul de cult, cât şi pentru cimitir, şcoală şi locul casei parohiale.

Biserica actuală a satului a fost ridicată începând cu anul 2007, iar în anul 2011 lăcașul de cult a fost târnosit. Biserica este pusă sub ocrotirea Maicii Domnului, hramul acesteia fiind „Adormirea Maicii Domnului”.

Din anul 2016, după venirea vrednicului preot Adrian-Ioan Onica, ajutat îndeaproape de membrii Consiliului şi Comitetului parohial, dar mai ales prin dărnicia şi jertfelnicia bunilor credincioşi, au fost realizate următoarele lucrări: în interior lăcașul de cult a fost pictat în tehnica frescă, baza pereților a fost placată cu faianță, pardoseala a fost acoperită cu gresie, s-au montat candelabre, aplice pentru iluminat din bronz și aparate de climatizare, a fost instalat sistemul de sonorizare, s-au confecționat ușile de interior, strana, băncile, tetrapoadele și mobilierul bisericesc din lemn de tei și stejar, iar clopotele au fost automatizate. În exterior brâul și ocnițele de pe pereții bisericii au fost reparate și vopsite, pridvorul lăcașului de cult a fost pictat în tehnica frescă, iar pardoseala acestuia a fost placată cu gresie și glafuri de granit, drumul de acces și curtea bisericii au fost betonate, au fost ridicate poarta și gardul de împrejmuire a lăcașului de cult din fier forjat și s-a realizat iluminatul arhitectural. De asemenea, biserica a fost înzestrată cu toate cele necesare săvârşirii sfintelor slujbe.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *