Ordin de protecție provizoriu emis de polițiștii din Jibou
Joi, 15 februarie a.c., la ora 14.14, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Jibou au fost sesizați în urma unui apel primit de Inspectoratul de Poliție Județean Sălaj prin S.N.U.A.U. 112 de la o femeie de 65 de ani, din municipiul Baia Mare, cu privire la faptul că fiica acesteia, o femeie de 33 de ani, din Jibou, a fost agresată fizic de către soțul ei, un bărbat de 33 de ani.
În baza sesizării primite, polițiștii s-au deplasat de urgență la fața locului, iar în urma verificărilor efectuate au stabilit că, în urma unui conflict spontan, bărbatul în vârstă de 33 de ani, ar fi exercitat acte de violență asupra femeii de 33 de ani.
Pe numele acestuia, polițiștii au emis un ordin de protecție provizoriu pentru o perioadă de cinci zile, nefiindu-i montat un dispozitiv de monitorizare electronică, deoarece femeia de 33 de ani a refuzat montarea acestuia.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de violență în familie, iar cercetările sunt continuate de polițiștii din Jibou, sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Jibou.