Parchetul Județean Sălaj se autosesizează și cercetează polițiștii din Nușfalău după ce au lovit un boschetar
După ce a apărut pe Facebook um video cu un polițist din Nușfalău care lovește cu picioarele și batjocorește un om al străzii, șeful IPJ Sălaj a declarat că a demarat o anchetă disciplinară, iar mâine dimineață suspecții se vor prezenta la sediu Poliției pentru a da explicații.
Tot șeful IPJ Sălaj, Stupar Marius a declarat că va aplica cele mai dure sancțiuni, fiind luat în calcul demiterea polițiștilor.
Imaginile au ajuns și în posesia procurorilor Pachetului de pe lângă Tribunalul Sălaj, iar după vizionarea clipului, unitatea de parchet spune că are toate elementele necesare pentru sesizarea din oficiu și declanșarea unei anchete penale.
La solicitarea Ziarului Monitorul de Sălaj, surse din cadrul Parchetului Județean Sălaj care au vizionat integral clipul cu cei doi polițiști care lovesc cu picioarele un om căzut, spun că „sunt suficiente date pentru o sesizare din oficiu”, decizia urmând a se lua în cursul zilei de mâine, 2 noiembrie.
Cei doi polițiști de la Secţia de Poliție Nușfalău vor fi cercetați pentru infracţiunea de abuz în serviciu, iar dacă vor fi găsiți vinovați, riscă până la 6 luni de închisoare cu executare sau amendă.
Purtare abuzivă: (1) Întrebuințarea de expresii jignitoare față de o persoană de către cel aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu se pedepsește cu închisoare de la o lună la 6 luni sau cu amendă.