Peste 80 de sălăjeni amendați de polițiști pentru că nu au purtat mască de de protecție
Peste 80 de sancțiuni contravenționale au fost aplicate în cursul zilei de ieri, în județul Sălaj. Valoarea acestora se ridică la suma de 13750 lei. Scopul acțiunilor desfășurate a fost prevenirea răspândirii noului virus.
Astfel, în ultimele 24 de ore, în urma activităţilor desfăşurate pe raza întregului județ, au fost legitimate 822 persoane, fiind verificate 102 mijloace de transport persoane și 96 societăți comerciale.
Pentru abaterile constatate, polițiștii au aplicat 74 de sancţiuni contravenţionale, dintre care 73 pentru nepurtarea măștii de protecție, iar o sancţiune a fost aplicată pentru nerespectarea măsurilor privind carantina/izolarea, valoarea totală a acestora fiind de 13750 lei.
Pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală au aplicat și polițiștii locali 11 sancțiuni contravenționale.
Pe lângă acțiunile desfășurate pentru prevenirea răspândirii noului virus, polițiștii au mai desfășurat 10 acțiuni punctuale, iar pentru abaterile constatate au fost aplicate 51 sancțiuni contravenționale, în valoare de 11750 lei.
Polițiștii se află permanent la datorie și vor interveni cu fermitate în toate situațiile în care legea este încălcată.
Reamintim faptul că, în această perioadă, este interzisă organizarea de evenimente private (nunți, botezuri, mese festive), atât în spații deschise, cât și în cele închise (saloane, restaurante, baruri, săli de evenimente etc.).
Pentru siguranța tuturor, recomandăm cetățenilor să respecte prevederile legale pentru prevenirea răspândirii pandemiei de Covid 19.