PNL Sălaj anunță că pe alți 16,8 km din Autostrada Transilvania vor începe lucrările
Liberalii au ieșit public cu o nouă veste bună pentru sălăjeni: Au fost autorizate lucrările pentru încă un tronson din Autostrada Transilvania.
Demersurile demarate încă de anul trecut de liberalul sălăjean Lucian Bode, care conducea la acea vreme Ministerul Transporturilor, continuă să producă efecte pozitive – astăzi au fost autorizate lucrările de construire pentru încă un tronson al Autostrăzii Transilvania, mai precis 16,8 km, între localitățile clujene Nădășelu și Mihăiești.
“Mă bucur pentru acest nou pas pentru realizarea Autostrăzii Transilvania. Și sunt convins că e o veste bună pentru toți sălăjenii și pentru toți românii. Mandatul meu la conducerea Ministerului Transporturilor, Infrastructurii si Comunicațiilor a avut în prim plan un obiectiv extrem de important – deblocarea tuturor proiectelor legate de construirea Autostrăzii Transilvania, un deziderat deja atins. Sunt convins ca aceste proiecte, intrate deja pe drumul ireversibil al finalizării lor, va aduce un plus evident în dezvoltarea comunităților sălăjene și a economiei județene și regionale”, a declarat Lucian Bode, președintele PNL Sălaj.