Poliția a deschis dosar penal pentru accidentul produs în Carastelec
Azi, în jurul orei 16.00, un bărbat, în vârstă de 71 de ani, din Șimleu Silvaniei, în timp ce conducea un ansamblu de vehicule (autoturism și remorcă ) pe Drumul Județean 110, între localitățile Carastelec și Măeriște a pierdut controlul direcției de deplasare și a intrat în șanț.
Șoferul a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind pozitiv, respectiv 0,46 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Evenimentul s-a soldat cu rănirea conducătorului auto.
Victima a fost transportată la spital, pentru îngrijiri medicale și investigații.
Polițiștii continuă cercetările pentru infracțiunea de conducere sub influența alcoolului, dar și pentru administrarea întregului probatoriu.