Poliția în acțiune pentru prevenirea accidentelor la trecerile la nivel cu calea ferată
La data de 24 iulie a.c., polițiștii din cadrul Biroului Județean de Poliție Transporturi Sălaj, cu sprijinul polițiștilor din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Sălaj – Serviciul Rutier, Poliției Orașelor Jibou, Șimleu Silvaniei și Cehu Silvaniei, precum și al polițiștilor Secției 3 Poliție Rurală Jibou, au desfășurat o acțiune pentru prevenirea producerii accidentelor la trecerile la nivel cu calea ferată de pe raza județului Sălaj, supravegherea traficului rutier în zona pasajelor de cale ferată, precum și conștientizarea participanților la trafic cu privire la regulile de circulație aplicabile în aceste zone și la riscurile generate de nerespectarea acestora.
În cadrul acțiunii au fost efectuate verificări la 14 treceri la nivel cu calea ferată, fiind oprite pentru control 57 de autovehicule și legitimate 70 de persoane.
Ca urmare a neregulilor constatate, au fost aplicate 32 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 7.000 de lei.
Dintre acestea, 7 sancțiuni au fost aplicate unor conducători auto care nu au oprit la trecerea la nivel cu calea ferată, iar alte 25 au fost aplicate pentru nerespectarea altor norme rutiere.
Totodată, au fost reținute două permise de conducere.
Polițiștii recomandă conducătorilor auto să respecte cu strictețe regulile de circulație la trecerile la nivel cu calea ferată, să reducă viteza de deplasare la apropierea de acestea, să se asigure temeinic înainte de traversare și să nu pătrundă pe calea ferată atunci când semnalele luminoase și acustice sunt în funcțiune sau când barierele sunt coborâte ori în curs de coborâre.
Respectarea acestor reguli poate preveni producerea unor accidente grave și poate salva vieți.





























