Polițiștii recunosc că iau șpagă: „Din două șpăgi, ai făcut salariul pe o lună de zile. Șpaga medie este de 1.500 de lei”

M

Președintele Sindicatul Europol, Cosmin Andreica, a făcut o declarație stupefiantă. Un coleg mai în vârstă din Poliția Română i-ar fi spus liderului Europol că, din două șpăgi pe care le primesc agenții tineri de la cetățeni, aceștia fac salariul pe o lună de zile.

Potrivit lui Cosmin Andreica, din analiza unor dosare de luare de mită în sistem, s-a constatat că șpaga medie este de 1.500 de lei.

Un coleg mai în vârstă a zis că degeaba le spun celor tineri să nu ia șpagă sau că e mai importantă libertatea, pentru că am ajuns la un nivel atât de scăzut al veniturilor, încât, din două șpăgi pe care le primești de la cetățeni, fără să le ceri, la o trecere pe culoarea roșie a semaforului, ai făcut salariul pe o lună de zile.

Și, într-adevăr, din analiza unor dosare de luare de mită în sistem, s-a constatat că șpaga medie este de 1.500 de lei”, a precizat, pentru Național, președintele Sindicatului Europol, Cosmin Andreica.

Conform unui fluturaș de salariu prezentat recent de Sindicatul Europol, un polițist din stradă, în Capitală, câștigă 2.809 lei.

Un polițist din stradă, în București:

– care a nu a fost acasă în 7 din cele 8 zile de weekend primește 14,5 lei pentru fiecare oră lucrată în aceste condiții,
– primește 131 lei pentru orele de noapte prestate;
– primește 199 lei pentru riscul de a fi atacat, lovit, vătămat sau chiar ucis în serviciu.

Și pentru toate aceste condiții, primește un salariu net de 2809 lei!!! Adică mai puțin decât un angajat dintr-un supermarket.

Iar în timp ce polițiștii mai au de primit restanța de 2 tranșe prevăzute de lege, ministrului Bode i se calculează salariul prin înmulțirea coeficientului din Legea salarizării, care se aplică în cazul lui, cu salariul minim brut garantat în plată, adică primește în jur de 22.000 lei.

Surpriza vine însă azi din Parlament, unde clientelei politice din administrație i se vor mări salariile chiar și cu peste 2000 lei, adică 70% din salariul lunar al unui polițist.

Așa că, polițiștii vor munci exact după nivelul la care sunt plătiți. Vor munci de 2809 lei…”, a transmis Europol.

Ar putea fi o imagine cu 1 persoană şi text

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *