Polițiștii sălăjeni au prins doi bărbați care vindeau mii de petarde ilegal

Marți, 21 decembrie, polițiștii Biroului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Sălaj  au prins în flagrant delict doi bărbați, care aveau asupra lor mai multe articole pirotehnice, interzise la deținere.

În cadrul activităților desfășurate în baza acțiunii ,,Foc de artificii”, polițiștii au depistat două persoane care dețineau ilegal articole pirotehnice.

Este vorba de un bărbat de 36 de ani, din comuna Creaca și de un tânăr de 14 ani, din comuna Agrij, care aveau asupra lor 6 kilograme de articole pirotehnice, într-un număr total de 1.251 de bucăți și 2 baterii de artificii a câte 60 de focuri fiecare, de diferite mărci și tipuri.

Polițiștii au ridicat în vederea confiscării articolele pirotehnice deținute ilegal de către cei doi și au întocmit dosare penale pentru efectuare de operațiuni cu articole pirotehnice efectuate fără drept, faptă prevăzută și pedepsită de art.37 lit. a) din Legea  nr. 126/1995.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *