„Polul suveranist”, în criză. Cine sunt parlamentarii demisionari din POT
Deputaţii Dumitriţa Albu, Lucian Andruşcă, Andrei Csillag, Călin Groza, Gheorghe Pîclişan şi Aurora Simu au demisionat, miercuri, din grupul parlamentar al Partidului Oamenilor Tineri şi din această formaţiune. Demisiile recente ale celor șase parlamentari din POT semnalează o criză profundă în interiorul acestei formațiuni politice. Iată cine sunt cu exactitate demisionarii. Și cei doi senatori POT Sălaj, Liviu Fodoca și Paul Pintea ar urma să demisioneze din partidul condus de Anamaria Găvrilă.
„Polul suveranist”, în criză
Demisiile în lanț ale parlamentarilor POT care au culminat cu pierderea grupului parlamentar din Senat și erodarea celui din Camera Deputaților, semnalează nu doar eșecul unui proiect politic tânăr, ci și fragilitatea așa-zisului pol suveranist care părea să capete contur în România post-pandemică.
În decembrie 2024, POT a reușit un scor electoral surprinzător, intrând în Parlament cu 24 de deputați și 7 senatori. Campania partidului s-a bazat pe un discurs antisistem, pro-familie, naționalist, deseori ambalat într-o retorică suveranistă. Lidera formațiunii, Anamaria Gavrilă, a fost percepută ca o voce puternică împotriva „dictaturii globaliste”, apelând la teme populiste și un limbaj militant ce a atras un segment de electorat nemulțumit.
Dar această ascensiune rapidă a mascat lipsa unei structuri ideologice coerente, a unei discipline interne și a unei viziuni comune între membrii săi. În ultima perioadă, 10 parlamentari au părăsit POT. Fiecare plecare a fost justificată prin motive variate: lipsa de direcție, autoritarismul conducerii, absența unui program coerent sau conflictul dintre retorica publică și realitatea internă. În cazul lui Teslariu, acesta a denunțat „neconcordanțele dintre discursul public și linia internă a partidului”. Conducerea POT a reacționat acuzând „presiuni din sistem” și trădări orchestrate.
Eșecul POT de a-și păstra coeziunea internă arată că proiectele suveraniste de tip nou rămân fragmente și nu reușesc să devină structuri solide. În absența unei doctrine, a unei conduceri care să inspire încredere și a unei rețele teritoriale reale, astfel de partide riscă să devină simple vehicule electorale temporare. AUR, în ciuda controverselor, a reușit să-și păstreze o bază de susținere și o disciplină parlamentară relativă, fiind în continuare principalul exponent al discursului suveranist în România. POT, în schimb, pare că nu a fost altceva decât un „experiment electoral” al anului 2024 – un experiment care, fără fundație, a clacat sub greutatea propriilor contradicții.
