Prefectura a dezbătut problemele generale a sistemului de sănătate la nivelul județului Sălaj

Instituţia Prefectului Sălaj a găzduit, miercuri, o ședinţă a Comitetului Consultativ de Dialog Civic Pentru Problemele Persoanelor Vârstnice (CCDCPPV) cu participarea prefectului Dari Toma, a subprefectului Andrea Ciortea Suciu şi a membrilor comitetului.
Principalul punct pe ordinea de zi a fost prezentarea generală a sistemului de sănătate la nivelul județului Sălaj, respectiv pachetelor de sănătate minim și de bază pentru asigurați, stadiul acoperirii comunelor cu medici de familie, puncte farmaceutice în comune și centre medicale de permanență.
Directorul General la Casei de Asigurări de Sănătate Sălaj, Olga Stana, a subliniat, în cadrul materialul prezentat, faptul că începând cu data de 1 iulie 2021, în lista serviciilor medicale ce pot fi furnizate în regim de spitalizare de zi a fost introdus serviciul ”Evaluarea Sindromului Post Covid-19”, pentru a veni în sprijinul pacienților care continuă să prezinte simptome o perioadă îndelungată de timp, unii chiar dacă au trecut printr-o forma ușoară a bolii.
„Aceste întâlniri și dialoguri între Instituţia Prefectului Sălaj și membrii Comitetului Consultativ de Dialog Civic pentru Problemele Persoanelor Vârstnice sunt foarte importante, pentru a identifica problemele cu care se confruntă vârstnicii și a găsi soluții. Pot spune, cu siguranță, că membrii acestui comitet vor să facă numai lucruri bune pentru generația lor, iar eu îi susţin în aceste demersuri. Din cauza coronavirusului aceste întâlniri au fost, din păcate, amânate, dar încercăm să remediem acest lucru şi să reluăm dialogul cu vârstnicii”, a precizat prefectul Dari Toma.

One thought on “Prefectura a dezbătut problemele generale a sistemului de sănătate la nivelul județului Sălaj

  1. Ar fi bine ca acest zâmbuc de prefect să-și posteze mesajele in limba română și fără steagul Ungariei.Poate nu realizează că Salajul este un județ din Romania.

Dă-i un răspuns lui Esc Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *