Premierul Florin Cîțu a anunțat că din 28 septembrie începe vaccinare cu doza 3
Vaccinarea cu doza a treia începe în 28 septembrie în România, a anunțat premierul Florin Cîțu. Sunt eligibili toți cei care au făcut a doua doză în urmă cu cel puțin 6 luni.
„Am luat decizia ca începând cu 28 septembrie, pentru toate persoanele care au mai mult de 6 luni de la administrarea dozei a doua să înceapă doza a treia. Doza de rapel se va efectua numai cu vaccinuri pe bază de ARN mesager”, a spus Cîțu.
Potrivit Comitetului de vaccinare, doza 3 este ferm recomandată persoanelor cu risc mare de dezvoltare a unor forme severe – persoane vulnerabile: cei peste 65 de ani, cu boli cronice (indiferent de vârstă), persoanele din centrele medico-sociale și alte categorii vulnerabile prevăzute în strategia națională de vaccinare și persoanelor cu risc mare de expunere: personal medico-social și din învățământ.
Accesul la vaccinare este permis și altor categorii populaționale, care au cel puțin 6 luni de la administrarea dozei 2 de vaccin, indiferent dacă au istoric de trecere prin boală, potrivit CNCAV.
Doza de rapel se va efectua numai cu vaccinurile pe bază de ARN mesager, indiferent de schema inițială. Astfel, persoanele vaccinate cu Astra Zeneca vor face doza 3 cu unul dintre vaccinurile produse de companiile Pfizer&BioNTech sau Spikevax (Moderna).
Având în vedere că în România imunizarea cu Johnson&Johnson a început la data de 4 mai, pentru persoanele imunizate cu acest vaccin nu este necesară, la acest moment, administrarea dozei de rapel. Detaliile privind această recomandare vor fi stabilite în perioada următoare, pe măsură ce vor fi disponibile noi date științifice, potrivit Comitetului pentru vaccinare.
Cum se face programarea pentru doza 3
Programarea pentru administrarea dozei de rapel (doza 3) se va face prin prezentarea directă în centrele de vaccinare sau prin intermediul platformei naționale de programare la vaccinare.
Pentru persoanele din centrele medico-sociale și rezidențiale, imobilizate la domiciliu sau fără adăpost, vaccinarea va fi făcută cu ajutorul echipelor mobile puse la dispoziție de către direcțiile de sănătate publică.
Beneficiarii vor primi adeverințe de vaccinare unde va fi specificată schema de vaccinare, cu menționarea celor trei doze efectuate.
„Vaccinarea rămâne soluția sigură și eficientă pentru învingerea pandemiei COVID-19, iar vaccinurile utilizate în România sunt autorizate de Agenția Europeană a Medicamentului (EMA), cel mai riguros for decizional, care reunește experți la nivel european”, mai arată CNCAV.