Președintele CJ Sălaj, Dinu Iancu-Sălăjanu, prezent la sărbătoarea Consiliului Județean Bistrița-Năsăud
🤝 Preşedintele Consiliului Judeţean Sălaj, Dinu Iancu-Sălăjanu, a participat vineri, 15 aprilie, la şedința festivă a Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, prilejuită de împlinirea a 30 de ani de la constituirea instituţiei.
👥 La evenimentul aniversar au fost prezenţi şi ministrul Transporturilor și Infrastructurii, Sorin Grindeanu, ministrul Apărării Naționale, Vasile Dîncu, Înaltpreasfințitul Andrei Andreicuț, Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului, parlamentari, precum şi reprezentanţi ai administraţiei publice locale.
📌 „Mulţumesc colegului meu, Emil Radu Moldovan, preşedintele Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud, pentru onoarea pe care mi-a făcut-o invitându-mă să fiu alături de bistriţeni în această zi de mare sărbătoare. Am dus cu mine salutul şi bunele urări ale sălăjenilor şi ale mele, adresate tuturor locuitorilor judeţului Bistriţa-Năsăud. În acelaşi timp, i-am asigurat de întreaga deschidere pentru colaborare, pentru derularea de proiecte comune care să dezvolte întreaga Regiune Nord-Vest, pentru că indiferent de culoarea politică, avem aceleaşi obiective: binele cetăţenilor, comunităţi prospere şi durabile, precum şi o administraţie eficientă”, a transmis Dinu Iancu-Sălăjanu.