Președintele PSD Marcel Ciolacu s-a întâlnit cu Olaf Scholz, cancelarul social-democrat al Republicii Federale Germania

Președintele PSD Marcel Ciolacu, președintele Camerei Deputaților, s-a întâlnit luni, 3 aprilie 2023, cu Olaf Scholz, cancelarul social-democrat al Republicii Federale Germania. Marcel Ciolacu a declarat luni că organizarea unui forum economic româno-german, în următoarea perioadă, va contribui la intensificarea dimensiunii comerciale a parteneriatului dintre cele două ţări.

„I-am mulţumit astăzi cancelarului social-democrat al Germaniei, Olaf Scholz, pentru că a fost primul lider european care s-a pronunţat public în favoarea aderării României la spaţiul Schengen. Mă bucur că România continuă să se bucure de susţinerea unanimă a tuturor liderilor de stânga din Europa şi sunt convins că împreună vom face paşi importanţi pentru ca ţara noastră să îşi câştige acest loc binemeritat. Trebuie să continuăm să lucrăm împreună pentru a dezvolta relaţiile bilaterale româno-germane, atât la nivel politic, cât mai ales la nivel economic. În acest sens, sunt convins ca organizarea unui forum economic româno-german în următoarea perioada va contribui la intensificarea dimensiunii comerciale a parteneriatului nostru”, a scris Marcel Ciolacu pe Facebook după întâlnire.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *