Primăria Jibou continuă dezvoltarea orașului și implementează proiecte mari de investiții
Orașul Jibou se află într-un amplu proces de dezvoltare începând cu anul 2016, când la conducerea Primăriei a ajuns ing. Dan Ghiurco, unul dintre cei mai profesioniști oameni din administrația publică locală. Jiboul a depășit demult orașul Șimleu Silvaniei în toate privințele – de la infrastructură rutieră, unități de învățământ moderne, petrecerea timpului liber, spații de joacă, evenimente culturale. Fondurile europene sunt banii cei mai folosiți de administrația locală de la Jibou pentru implementarea unor proiecte majore de infrastructură: reabilitarea unităților de învățământ, drumuri asfaltate, rețea de apă sau modernizarea iluminatului public.
Dan Ghiurco are 54 de ani și se află la al doilea mandat de primar al Orașului Jibou, de profesie fiind inginer. Înainte să intre în politică, Dan Ghiurco a activat aproape 30 de ani în mediul privat, unde a condus mai multe societăți. Este căsătorit și are două fete.
Vlad Pașcalău este viceprimarul Orașului Jibou, aflat la primul mandat. Are 30 de ani, este de profesie economist, iar în prezent este înscris la cursurile de master SNSPA București. Vlad a mai lucrat în administrație la AJOFM Jibou, a fost un sportiv de performanță (Liga II fotbal).
Investițiile pe PNDL 2 au fost finalizate cu succes
Reabilitarea și dotarea Grădiniței cu program normal nr. 2 – lucrare finalizată în cursul anului 2021. Proiectul a fost în valoare de 850.000 de lei (finanțare nerambursabilă), iar autorităţile locale au contribuit cu 1.907.000 lei, bani de la bugetul local.
Investiţia a presupus lucrări de extindere a grădiniţei, lucrări de intervenţie pentru consolidarea construcţiei existente, dar şi execuţia unui acoperiş nou. Clădirea a fost anvelopată termic şi s-au înlocuit sistemele de instalaţii electrice, sanitare şi termice. Spațiul de joacă a fost dotat cu echipamente moderne, iar curtea a fost amenajată cu gazon.
Reabilitarea și modernizarea străzilor Tudor Vladimirescu și Odorheiului din Jibou – a adus o schimbare majoră în oraş. Pe cele două străzi are formează practic un Bulevard, s-au realizat trotuare moderne, piste de biciclete, treceri noi de pietoni, iar întreaga arteră a fost înfrumuseţată cu flori şi arbuşti. Au fost introduse în subteran toate utilităţile, iluminatul public a fost modernizat cu becuri LED.
Situația proiectelor aflate în diverse stadii, finanțate din fonduri europene
1. POR 2014-2020 Axa 3.1.a Lucrări de interventie privind cresterea performantelor energetice ale blocurilor de locuinte O1 și O2, in valoare de 2 milioane lei, a fost finalizat.
2. POR 2014-2020 Axa 10.1.b Reabilitarea si modernizarea Școlii Gimnaziale Lucian Blaga Jibou în valoare de 8,54 milioane lei.
Stadiul implementării:
- – proiectul tehnic este realizat
- – la acest moment suntem în faza de depunere oferte pentru execuția lucrărilor (termen de depunere 20.10.2021 – )
3. POR 2014-2020 Axa10.2 Modernizarea Liceului Tehnologic Octavian Goga si Construire sală de sport – Jibou, în valoare de 13 milioane lei.
Stadiul implementării:
- – proiect tehnic realizat
- – la acest moment suntem în faza de evaluare oferte pentru execuția lucrărilor (termen de depunere 18.10.2021 – trei firme au depus oferte)
4. POR 2014-2020 Axa 10.1a Modernizare și extindere grădiniță cu program prelungit Jibou, în valoare de 7,6 milioane lei.
Stadiul lucrărilor:
- – proiect tehnic realizat
- – la acest moment suntem în faza de execuție a lucrărilor (realizat 70%)
5. POR 2014-2020 Axa 13 Modernizarea infrastructurii serviciilor pentur creșterea calității vieții în orașul Jibou, în valoare de 25,6 milioane lei.
Proiectul integrat cuprinde următoarele:
- 1. Centru Multifuncțional Jibou
- 2. Reabilitarea și modernizarea străzilor Nuferilor și Stadionului din Jibou
- 3. Reabilitare și modernizare strada Wesselenyi din Jibou – lucrare finalizată
- Pentru restul de proiecte suntem în faza de întocmire a documentațiilor de atribuire pentru proiectare și execuție a lucrărilor.
6. POR 2014-2020 Prioritate de investiții 3.1 Modernizarea iluminatului ublic în orașul Jibou și satele aparținătoare, în valoare de 12,1 milioane de lei.
Stadiul implementării:
- – proiect tehnic realizat și aflat în perioada de verificare în vederea avizării de către ADR Nord-Vest
- – Ordinul de începere a lucrărilor va fi emis după obținerea de conformitate a proiectului tehnic din partea ADR Nord-Vest
- Se are în vedere înlocuirea a peste 1.000 de corpuri vechi de iluminat cu LED-uri, dar şi montarea a aproximativ 100 de stâlpi noi pentru a se asigura iluminatul public pe toate uliţele din satele aparţinătoare. Acest proiect este prevăzut şi cu un sistem inteligent de telegestiune.
Bazin de înot și sală de sport, finanțate de Compania Națională de Investiții
Primăria Orașului Jibou a obținut finanțare de la CNI București pentru două investiții foarte importante pentru comunitate:
1. Construire Sală de sport nouă cu teren multifuncțional și tribună 180 locuri, în valoare de aproximativ 9 milioane lei. Stadiu proiect: constructorul a finalizat fundația, urmând să continue cu montarea structurii metalice, iar dacă vremea va permite proiectul poate să fie finalizat până în vara anului 2022.
Sala de sport va avea o capacitate de 180 de locuri în tribună și un teren multifuncțional, pentru volei, handbal și minifotbal. Clădirea va dispune de vestiare, grupuri sanitare, parcare și tot ce ține de o sală de sport modernă.
2. Construire bazin de înot didactic, finanțat prin CNI București. La bazinul de înot deși contructorul a demarat lucrările, acesta a întâmpinat probleme cu pânza freatică, astfel că proiectantul trebuit să găsească soluţia tehnică pentru a continua investiția. Proiectul este coordonat de CNI București.
Proiecte prioritare pentru dezvoltarea orașului Jibou, finanțate din bugetul local
- Reabilitarea și modernizare strada Garoafelor, Jibou, presupune: reabilitarea sistemului rutier 12.93 mp, realizare zid de protecție taluz, amenajare trotuare 55 m, refacere accese la blocurile de locuințe, colectarea apelor pluviale, spații verzi. Primăria a emis ordin de începere pentru execuția lucrărilor, în valoare totală de 3 milioane lei.
- Amenajare 5 spații de joacă și de petrecere a timpului liber în orașul Jibou, presupune: alei pietonale, zona de joacă petru copii, amenajare spații verzi, dotare echipamente de joacă pentru copii, dotare echipamente activități fizice adulți (fitness), iluminat public, sistem de supraveghere video, dotări aferente spațiilor verzi: bănci, coșuri de gunoi, etc. Stadiu: întocmire documentație de atribuire contract de proiectare și execuție. Valoare investiție: 3 milioane lei
- Reabilitarea și modernizarea iluminatului public și a rețelei de fibră optică pe strada Garoafelor din orașul Jibou, presupune: reabilitarea, modernizarea ;i extinderea sistemului de iluminat public prin înlocuirea stâlpilor de iluminat cu stâlpi metalici de iluminat stradal cu înalțimi variabile, înlocuirea corpurilor de iluminat cu becuri LED (acestea având posibilitatea de a se lega la sistemul de telegestiune), introducerea subteran a infrastructurii de fibră optică în lungime de 9,7 km. Proiectul se află în execuție și are o valoare de 578.166 lei.
Proiecte depuse pe Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”
Primăria Orașului Jibou a depus la finanțare mai multe proiecte de investiții pentru modernizarea și asfaltarea străzilor, cât și extinderea rețelei de canalizare în toate cele trei sate aparținătoare. Tot pentru satele aparținătoare primarul Dan Ghiurco a depus un proiect pentru extinderea rețelei de gaze naturale.
Proiectul cel mai important este cel de modernizare a tuturor străzilor din orașul Jibou. La ora actuală Jiboul este într-un șantier, sunt multe străzi unde se introduce canalizarea menajeră, iar după finalizarea lucrărilor la canalizare se impune imediat modernizarea străzilor (asfaltare).