Primăria Orașului Cehu Silvaniei derulează investiții de peste 67 de miliarde de lei vechi

Noul primar al orașului Cehu Silvaniei, Balint Ervin de la UDMR are 44 de ani, este căsătorit și are două fetițe. Edilul este de profesie economist și a absolvit două facultăți, Facultatea de Știițe Economice, respectiv Facultatea de Publicitate și Desing l Cluj.

La alegerile din septembrie 2020 a candidat pe listele UDMR și a câștigat cu un procent de peste 37%.

Noul Consiliu Local Cehu Silvaniei care are 15 consilieri este format din:

  • UDMR – 6 consilieri
  • PNL – 4 consilieri
  • USR PLUS – 3 consilieri
  • PSD – 2 consilieri 

Noul viceprimar ales prin vot de consilierii locali este Nelu Blidar de la PNL.

„Având în vedere că am avut trei mandate de consilier local, a fost o experiență constructivă din punct de vedere administrativ și am reușit să dobândesc o pregătire profesională necesară funcției de primar. Mulțumesc electoratului pentru susținere și încrederea acordată și voi lupta cu toată forța pentru a realiza toate proiectele prezentate în campania electorală”, transmite primarul Balint Ervin. 

Stadiul investițiilor în orașul Cehu Silvaniei – septembrie 2021

I. Proiecte finalizate

  1. Modernizarea străzii Ady Endre – 835.000 lei
  2. Modernizarea străzii Mihai Eminescu – 274.000 lei
  3. Reparații și asfaltarea străzii spre satul Motiș în lungime de 1,4 kilometri, – 384.000 lei
  4. Reabilitarea parcului de joacă din fața Finanțelor  și din fața Școlii Andrei Mureșanu – 41.000 lei
  5. Reabilitarea terenurilor de joacă pentru copii
  6. Decolmatare Valea Sălajului până la limita cu județul Maramureș – 24.000 lei

II. Proiecte aflate în derulare

  1. Extindere rețele de canalizare în satele Motiș, Ulciug, Nadiș, Horoat – 18,9 milioane lei PNDL 2
  2. Reabilitare rețele de apă și canalizare în cele 4 sate și Cehu Silvaniei, proiect derulat de Compania de Apă prin POIM, fonduri europene – 34,4 milioane lei
  3. Modernizare, reabilitare și dotare Liceul Gh. Pop de Băsești – 9,5 milioane lei Fonduri Europene (în 31 august au început lucrările)
  4. Wifi4UE – 74.000 lei, internet gratuit în mai multe puncte publice din oraș
  5. Platforme colectare deșeuri menajere, 5 PG-uri supraterane – 78.000 lei

III. Contracte semnate și care urmează să înceapă lucrările

  1. Ghișeul.ro – impozite și taxe încasate online pentru cetățeni – AFIR – 244.000 lei
  2. Strategia de dezvoltare locală 2021-2027 – 42.000 lei

IV. Licitații realizate pentru care urmează selecția ofertelor

  1. Modernizare strada 8 Martie – 351.000 lei
  2. Modernizare strada Crișan – 1,12 milioane lei
  3. Modernizare strada Cetății – 1,12 milioane lei
  4. Primăria Cehu Silvaniei are în diferite stadii investiții de 67,2 milioane lei, un record în istoria orașului în ceea ce privește volumul mare de proiecte demarate.

„Noi dorim să avem parte de cât mai multe proiecte de investiții în scopul dezvoltării orașului și în beneficiul cetățenilor. Vom continua cu inițiative noi și vom atrage noi proiecte din surse de finanțare guvernamentale, cât și europene”, a transmis primarul Balint Ervin. 

V. Proiecte de viitor

  1. Printr-un HCL administrația locală a predat clădirea fostului spital către Consiliul Județean Sălaj pentru înființarea unui ambulatoriu în Cehu Silvaniei cu 4 medici de specialitate.
  2. Construirea unui bazin de înot didactic cu finanțare de la CNI București.
  3. Construirea unui bloc ANL pentru specialiști din sănătate și învățământ.

„Rugăm cetățenii să aibă răbdare să fie înțelegeți, în privința lucrărilor în execuție în cele 4 sate, deoarece aceste lucrări cauzează neplăceri , lucrări care voi fi finalizate în cursul anului 2022. Cu această ocazie transmit tuturor elevilor, cadrelor didactice și al părinților multă sănătate și rezultate frumoase în noul an școlar 2021 – 2022″, a încheiat primarul Balint Ervin. 

2 thoughts on “Primăria Orașului Cehu Silvaniei derulează investiții de peste 67 de miliarde de lei vechi

Dă-i un răspuns lui darius Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *