Primarul Dorin-Ioan Gorgan continuă dezvoltarea comunei Bobota și a pregătit investiții noi

Comuna Bobota este formată din satele Bobota (reședința), Derșida și Zalnoc. Populatia totala a comunei este de 4139 locuitori, ceea ce reprezinta aprox. 1,76 din poulatia judetului. Comuna Bobota este situată în zona colinară a Platformei Sălăjene Marginale, în zona de contact a Colinelor Toglaciului cu culoarul Crasnei și Piemontul Sălăjan, având ca vecini la sud-vest comuna Camăr, la sud comunele Sărmășag, Măeriște și Carastelec, la est comuna Chieșd și comunele sătmărene Supur și Săcășeni la nord și Cehal la vest.

Comuna Bobota este administrată de un primar și un consiliu local compus din 13 consilieri. Primarul Dorin-Ioan Gorgan, de la Partidul Social Democrat, este în funcție din octombrie 2020.

Dorin-Ioan Gorgan se află la primul mandat de primar, are 46 de ani și este căsătorit. De profesie este jurist, absolvent al Facultății de Științe Juridice. Dorin are o vastă experiență în administrația publică locală, județeană și chiar centrală – consilier local Bobota (2008-2016), viceprimar Bobota (2009-2012), consilier județean (2016-2020), șef cabinet parlamentar (2018-2020).

La alegerile locale din septembrie 2020, Dorin Gorgan a câștigat primul mandat de primar cu un scor electoral de 48% din voturile valabil exprimate.

„M-am înscris în lupta electorală din anul 2020 cu dorința de a schimba în bine anumite lucruri care nu funcționau la momentul respectiv. Mulțumesc cetățenilor care au avut încredre în mine și echipa mea și voi face tot ce stă în puterile mele pentru a îndeplini obiectivele stabilite la începutul mandatului”, a declarat primarul Dorin Gorgan. 

Noul Consiliu Local Bobota are următoarea componență pe partide politice: 6 consilieri locali PSD, 5 consilieri locali PNL, 1 consilier local USR, 1 consilier local PMP.

Viceprimarul ales din rândul consilierilor locali este Gorgan Marius de la PSD, aflat la primul mandat. Marius Gorgan are 43 de ani, este de profesie tehnician silvic, iar în prezent se află în anul II la Facultatea de Silvicultură din cadrul USAMV Cluj.

„Muțumesc domnului primar și colegilor consilieri pentru încrederea acordată în alegerea mea în funcția de viceprimar. Avem o colaborare bună cu tot personalul din primărie și depunem tot efortul pentru a rezolva cât mai multe din problemele cetățenilor comunei Bobota”, a transmis viceprimarul Gorgan Marius. 

I. Proiecte de investiții aflate în execuție

1. S-au finalizat lucrările cuprinse în proiectul de modernizare și asfaltarea a 12 kilometri de străzi și ulițe în comuna Bobota, proiect finanțat prin PNDL 2. În cadrul proiectului s-au realizat asfaltarea străzilor, amenajare rigole betonate, ziduri de sprijin. Proiectul a intrat în faza de recepție.

2. Sală de sport modernă, finanțată prin Compania Națională de Investiții. Sala de sport va avea o capacitate de 180 de locuri în tribune, teren multifuncțional, vestiare, sala pentru arbitri, toalete, parcare. Stadiul proiectului: s-a executat 70% din lucrări, a fost montat scheletul metalic și se continuă cu montarea pereților exteriori, acoperiș, amenajare interioară.

„Primăria Bobota sprijină constructorul pentru a finaliza lucrarea în termenul prevăzut în contract”, spune primarul.

Rețea de  apă și canalizare – cea mai importantă investiție pornită de primarul Dorin Gorgan

Comuna Bobota este cuprinsă în mega-proiectul pe POIM al Companiei de Apă finanțat cu fonduri europene, prin care se construiește rețeua de apă și rețeaua de canalizare. Proiectul are o valoare de aproximativ 90 de miloane de lei (aprox. 2 milioane euro).

La data de 23 iunie, Primăria Bobota a predat amplasamentul firmei SC TEOVAL SRL și de atunci a început execuția lucrărilor de introducere a rețelei de apă și a rețelei de canalizare.

Rețeaua de apă are o lungime de 43 kilometri – în localitățile Zalnoc, Bobota, Derșida.

Rezervorul de apă de 400 mc se construiește în loc. Bobota și va deservi cetățenii din Bobota și Derșida. Rezervorul de apă de 100 mc se construiește în loc Zalnoc. Proiectul prevede construirea a două stații de tratare a apei la Bobota și Zalnoc.

Rețeaua de canalizare are o lungime de 28,8 kilometri – în localitățile Bobota și Derșida. Rețeaua de canalizare se va racorda la stația de epurare existentă la Sărmășag.

„Este cea mai importantă lucrare care se realizează în acest moment pe raza comunei noastre. O investiție de care avem nevoie pentru a oferi condiții decente de trai cetățenilor din comună. Sunt convins că odată finalizată această investiție, comuna Bobota va deveni mai atractivă pentru potențiali investitori. 

Având în vedere că această investiție crează mult disconfort, îi rog pe cetățeni să fie înțelegători, să colaborareze cu constructorul pentru că doar astfel putem duce la bun sfârșit această investiție de care va beneficia întreaga comunitate”, a transmis primarul Dorin Gorgan.

II. Lucrări realizate în primul an de mandat din bugetul local

1. Amenajarea drumurilor comunale în lungime de 2 kilometri prin lucrări de pietruire.

2. Amenajarea acceselor la cele două cimitire din localitatea Zalnoc prin lucrări de pietruire. (Aceste lucrări de pietruire vor continua și anul viitor).

În sprijinul fermierilor și a deținătorilor de terenuri agricole, Primăria Bobota a intervenit cu utilaje pe drumurile agricole care erau impracticabile (lungime aprox. 20 km).

Primăria Comunei Bobota intenționează să promoveze proiecte pentru modernizarea și asfaltarea drumurilor agricole.

3. Piață agroalimentară amenajată în proximitatea Primăriei. Pentru sprijinirea micilor producători locali primăria a continuat lucrările de amenajare a spațiului destinat activității de comerț. Piața va avea 8 mese și va deveni funcțională în primăvara anului viitor.

4. Lucrări de întreținere la unitățile de învățământ de pe raza comunei Bobota. Primăria a realizat cu angajații din cadrul Compartimentul Gospodărire Locală mai multe lucrări de întreținere și reparații la școala din Derșida, Grădinița din Derșida și Grădinița din Bobota. Tot Primăria asigură lemnul de foc necesar pentru încălzire în sezonul rece la toate unitățile de învățământ din comuna Bobota.

5. Burse de merit, școlare și sociale pentru peste 100 de elevi. Primăria Bobota premiază performanța și asigură de la bugetul local sumele necesare pentru acordarea de burse de merit, burse școlare și burse sociale la un număr de aproximativ 120 de elevi.

„Consider că trebuie să ajutăm și să încurajăm elevii să participe la cursuri, să obțină rezultate cât mai bune, iar noi suntem obligați să le oferim cele mai bune condiții pentru desfășurarea actului educațional”, transmite primarul Dorin Gorgan.

6. Compartimentul Gospodărire Locală echipat cu utilaje noi. Pe lângă utilejele și echipamentele din dotare:  buldoexcavator cu toate dotările, tractor cu remorcă, primăria a achiziționat un tocător de vegetație care se atașează la buldoexcavator.

„Acest tip de utilaj ne ușurează intervențiile pentru întreținerea spațiilor verzi de pe domeniul public. Serviciul de cosire a vegetației se realizează acum mecanizat”, spune edilul. 

În primăvara acestui, Primăria Bobota în frunte cu conducerea alături de beneficiarii de ajutor social au derulat o amplă campanie de colectare deșeuri și igienizare, reușind să adune peste o tonă de deșeuri abandonate de pe domeniul public.

7. Primăria Bobota este pregătită pentru lupta cu pandemie COVID-19. Primăria și Consiliul Local a asigurat fondurile necesare pentru achiziționarea materialelor de protecție împotriva COVID – măști de protecție, mănuși, soluții dezinfectanți. Totodată administrația locală a derulat o amplă campanie de informare cu privire la importanța vaccinării populației.

8. Primăria acordă cadouri și pachete cu alimente în prag de sărbători. Primăria Bobota acordă cu ocazia sărbătorilor de iarnă pachete cu dulciuri pentru 421 de elevi și preșcolari, dar și 55 de pachete cu dulciuri și alimente pentru persoanele încadrate în gradul I de handicap (11 copii, 44 adulți).

9. Adoptarea Strategiei de Dezvoltare a Comunei Bobota 2021 – 2027

În concluzie, viziunea comunei Bobota  pentru 2021-2027 se poate rezuma astfel: ”Bobota va fi o comunitate cu o identitate locală bine structurată și cu o calitate a vieții mai ridicată; capacitatea administrativă și participarea comunitară  crescute, vor asigura o dezvoltare economică stimulată de dezvoltarea turismului cultural-istoric”.

Creșterea indicatorilor de calitate a vieții:

    1. Realizare rețele publice de apă și canalizare în toate satele comunei;
    2. Reabilitarea și modernizarea prin asfaltare a străzilor și ulițelor neasfaltate din satele Bobota, Derșida și Zalnoc;
    3. Modernizarea drumului care face legătura dintre Derșida și satul Giorocuta din com. Supur, jud. Satu Mare;
    4. Dotarea străzilor și ulițelor cu indicatoare rutiere;
    5. Modernizarea drumului care face legătura dintre Zalnoc și satul Cehal din com. Cehal, jud. Satu Mare;
    6. Modernizarea  drumului  care face legătura dintre Zalnoc și  DJ 110 Măerişte (DJ 108F) – Doh – Dumuslău – Carastelec – DJ 108F (Halta Ghiurtelecu);
    7. Pietruirea și asfaltarea a  cca. 65 km de drumuri de acces la culturile agricole (drumuri de hotar) în comună;
    8. Regularizarea Văilor Crasnei și Zănicelului;
    9. Realizarea de poduri peste pârâul Zănicelului pe drumul de la Divoroaga, la intrarea în satul Zalnoc și lângă Cățănaș;
    10. Întocmirea/reactualizarea Planului Urbanistic General;
    11. Reabilitare școala Derșida;
    12. Modernizarea dotărilor din școli, grădinițe și instituții publice;
    13. Modernizarea și dotarea a două cămine culturale în satele Bobota și Derșida;
    14. Îmbunătățirea serviciilor de furnizare de internet la sediul primăriei și în centrul de comună;
    15. Racordarea la rețeaua de gaze naturale a comunei, prin cooperare la nivel intercomunal;
    16. Reabilitarea infrastructurii sanitare și sanitar-veterinare;
    17. Construire Grădiniță și after school în localitatea Bobota;
    18. Amenajarea  unui punct sanitar în satul Zalnoc prin reamenajarea clădirii fostei școli;
    19. Educarea ecologică privind deșeurile menajere și informarea în permanență a cetățenilor, prin realizarea de întâlniri periodice, informarea prin anunțuri, pliante, panouri publicitare;
    20. Amenajare piață pentru produse agroalimentare locale în localitatea Bobota;
    21. Amenajare și dotare  parc de joacă în localitatea Bobota;
    22. Construire pod peste Valea Crasna pe drumul Moara din Jos în comuna Bobota;
    23. Înființarea rețelelor inteligente de distribuție a gazelor naturale în comuna Bobota, localitățile Bobota, Derșida și Zalnoc;
    24. Extindere iluminat stradal cu leduri;
    25. Creșterea eficienței energetice la Școala Gimnazială Derșida;
    26. Construire Grădiniță în localitatea Derșida, comuna Bobota;
    27. Renovarea cabinetelor medicale din comuna Bobota;
    28. Cercetarea și exploatarea apelor termale și construirea unui Aqua Parc în comuna Bobota;
    29. Amenajare și dotare parc în localitatea Derșida;
    30. Extindere rețea supraveghere video a localității;
    31. Amenajare și dotare grup sanitar Cămin Cultural Zalnoc;
    32. Construire hală pentru depozitare material antiderapant;
    33. Reabilitare termică Bloc ANL;
    34. Reabilitare clădirii – Muzeul Șincai-Coposu din localitatea Bobota și sistem de scurgere a apelor pluviale;
    35. Amenajare locuri pentru picnic în comuna Bobota;
    36. Încurajarea utilizării surselor de energie regenerabilă atât la consumatorii publici cât și la cei private.

10. Întâlnirea cu reprezentanții Best Consulting și cetățenii din comună. Primăria Bobota a facilitat o întâlnire cu un consultat pe fonduri europene pentru a detalia modalitatea de atragere a acestor fonduri pentru fermieri: instalarea tinerilor fermieri 40.000 euro și 50.000 euro; dezvoltarea fermelor mici 15.000 euro.

11. Extinderea sistemului de supraveghere video în localitatea Zalnoc. Rețeaua dispune de 40 de camere video amplasate în toată comuna.

12. Întăbularea străzilor din intravilanul comunei pentru facilitarea accesării de noi finanțări pentru lucrări de modernizare și asfaltare.

13 Casă nouă pentru familia Micle din Derșida a cărei locuință a fost distrusă într-un cumplit incendiu. Primăria Bobota împreună cu reprezentanții cultelor, o asociație, dar și cetățenii din comună au contribuit la construirea unei locuințe noi pentru familia afectată de incendiu.

14 .Primăria Bobota a finalizat lucrările de captare a unui izvor pentru a pune la dispoziția locuitorilor din Derșida apă potabilă. Apa de izvor va fi distribuită prin trei puncte de consum (cișmele stradale).

15. Iluminat festiv – Primăria a amenajat zonele centrale din toate cele trei localități cu șiruri luminoase. Punctul de atracție este în fața primăriei unde a fost amenajată scena cu Nașterea Pruncului Isus Hristos, tot acolo fiind împodobit și bradul de Crăciun care are o înălțime de 5 metri.

16. Cuplurile de aur premiate de Primăria Bobota. La data de 15 decembrie primarul Dorin Gorgan a înmânat diplome, buchete de flori și câte 500 de lei celor 16 cupluri care au împlinit 50 de ani de căsătorie.

III. Proiecte noi de investiții propuse de primarul Dorin Gorgan

  • 1 Construire grădiniță în loc. Bobota
  • 2 Construire afterschool în loc. Bobota
  • 3 Reabilitare termică bloc Poșta Bobota
  • 4 Reabilitare termică bloc ANL Bobota
  • 5 Reabilitare școala Derșida
  • 6 Construire grădiniță în loc. Derșida (CNI – lista sinteză)
  • 7 Construire dispensar uman loc. Derșida
  • 8 Construire parc de joacă în localitățile Derșida și Zalnoc
  • 9 Aqua Parc (foraj apă termanlă) în loc. Bobota
  • 10 Reabilitare și dotare dispensar uman în loc. Bobota, clădire în care funcționează o farmacie și un cabinet stomatologic

Patru proiecte în valoare de 75,6 milioane lei depuse pe Programul Anghel Saligny

1. Extindere rețea de apă și canalizare în com. Bobota, valoare 25,7 milioane lei

Lungime rețea de apă 10 kilometri. Lungime rețea de canalizare 26,8 kilometri.

2. Modernizare drumuri comunale și străzi în com. Bobota, valoare 25 milioane lei.

Lungime străzi asfaltate 12 kilometri, ziduri de sprijin, 34 podețe, șanțuri betonate 5,4 kilometri.

3. Modernizare drumuri comunale în com. Bobota, valoare 18,9 milioane lei. 

Lungime drumuri asfaltare 9,1 kilometri, ziduri de sprijin, accese la proprietăți (31 podețe), șanțuri betonate 4 kilometri.

Drumul prevăzut a fi asfaltat face legătura între Derșida – limita jud. Satu Mare (loc. Giorocuta).

4. Construire pod peste Valea Crasnei pe drumul Moara din Jos care face legătura între Derșida și Bobota, valoare 6 milioane lei.

Caracteristici pod rutier: Lungime pod 40 metri, lățime 11,3 metri, două benzi de cirulație.

Înființare rețea de distribuție gaze naturale în  com. Bobota

Primarul Dorin Gorgan a depus spre finanțare un proiect pentru introducerea gazului metan în localitățile Bobota, Zalnoc și Derșida, valoarea proiectului fiind de 36 milioane lei, plus TVA.  Soluția tehnică emisă de Transgaz: comuna Bobota se va racorda la rețeaua existentă în localitatea Abrămuț (jud. Bihor).

Stadiu proiectului: cererea de finanțare pentru realizarea proiectului a fost aprobată la nivelul Ministerului Dezvoltării, a trecut de verificarea administrativă, iar  în acest monent se află în etapa de verificare a indicatorilor tehnico-economici. Urmează alocarea sumelor necesare, apoi licitația pentru proiectare și execuție.

Mesajul primarului Dorin Gorgan pentru cetățenii comunei Bobota:

„Am speranța că în măsura în care vom reuși să implemntăm cu succes proiectele aflate în derulare și pe cele pe care le-am depus pentru obținerea finanțării, nivelul de trai în comuna Bobota  va fi unul mai bun, iar cetățenii se vor bucura de servicii publice de calitate. 

Totodată ne gândim și la cetățenii comunei noastre plecați  în străinătate pentru a-și asigura un trai mai bun, aceștia având toate motivele să se întoarcă acasă.

Pe această cale transmit cele mai calde urări de sănătate, liniște sufletească, sărbători binecuvântate și un An Nou 2022 plin de realizări. Crăciun Fericit tuturor locuitorilor comunei Bobota”, transmite primarul Dorin-Ioan Gorgan. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *