Primarul Lazăr Vasile a pregătit investiții noi de peste 12 milioane de euro pentru comuna Măeriște

Comuna Măerişte este situată în partea de nord-vest a judeţului, la o distanţă de 40 km de Municipiul Zalău şi la 14 km de Şimleu – Silvaniei, oraşul cel mai apropiat.

Comuna Măeriște are 2867 locuitori și este formată din șase sate: Măerişte (reședință), Cristelec, Doh, Giurtelecu-Şimleului, Mălădia, Uileacu-Şimleului și patru cătune.

Comuna Măeriște este condusă de liberalul Lazăr Vasile aflat la al cincilea mandat de primar. Lazăr Vasile este un primar important și apreciat între colegi, reușind să lege relații de prietenie cu liderii importanți de la vârful politicii, fie că vorbim de președintele României sau diverși miniștrii.

Lazăr Vasile a câștigat alegerile locale din septembrie 2020 cu un scor electoral de 61%. Primarul Lazăr este căsătorit, are studii superioare, fiind licențiat în Administrație Publică. Pe parcursul activității Lazăr Vasile s-a perfecționat prin promovarea mai multor cursuri de competențe privind managementul proiectelor, de ordonator de credite, compotențe IT modul 2, etc.

Noul Consiliu Local Măeriște care este format din 11 consilier are următoarea componență: PNL 6 consilieri localei, PSD 4 consilieri locali, UDMR 1 consilier local.

Viceprimarul comunei Măeriște ales din rândul consilierilor localei este tânărul inginer Gal Paul Ionuț, aflat la primul mandat.

Gal Paul Ionuț este căsătorit, are un copil, iar de profesie este inginer, absolvent al Facultății de Inginerie Electrică la UTCN Cluj-Napoca.

„La propunerea domnului primar Lazăr Vasile am acceptat să fac parte din echipa dânsului, neștiind de la început că voi fi propus pentru funcția de viceprimar. Am acceptat această propunere din dorința de a mă implica în viața comunității locale și pentru a continua împreună cu domnul primar dezvoltarea comunei Măeriște”, a declarat tânărul viceprimar Gal Paul Ionuț. 

„La un an scurs din noul mandat mulțumesc cetățenilor din comuna Măeriște pentru încrederea acordată, asigurându-i încă odată că întreaga echipă din Primărie lucrează în interesul comunității și încearcă să rezolve cât mai multe din problemele din comună”, spune primarul Lazăr Vasile. 

I. Realizări și proiecte finalizate în mandatele 2004 – 2020 

Motivele care l-au determinat pe Lazăr Vasile să candideze pentru prima dată la funcția de primar al Comunei Măeriște, au fost legate de faptul că la 14 ani de la Revoluție (nr. – anul 2004), în comună nu s-a realizat nimic în ceea ce privește implementarea vreunui proiect. Odată cu câștigarea Primăriei în 2004 de către primarul Lazăr Vasile, lucrurile au început să se miște și au fost demarate primele investiții în comună.

  1. Reabilitarea și extinderea sediu nou Primăria Măeriște
  2. Toate căminele culturale din comună au fost reabilitate, dotate cu aer condiționat și mobilier nou
  3. Toate școlile din comună au fost reabilitate, s-au construit grupuri sanitare în interior
  4. Construire sală modernă de sport, loc. Măeriște
  5. Construire trei terenuri sintetice în localitățile Giurtelecu-Șimleului, Uileacu-Șimleului, Criștelec
  6. Construire locuri de joacă în 4 sate din comună, dotate cu mobilier specific și aparate fitness pentru adulți
  7. Rețea de WIFI gratuit în comună cu fonduri europene – 15.000 euro.
  8. Construirea a două poduri peste râul Crasna: la Giurtelecu-Șimleului către Cătunul Valea Tăului, iar al doilea pod în satul Măeriște.
  9. Pietruirea drumurilor de exploatație agricolă, lucrări care vor continua și anul viitor. Recent Primăria Măeriște a pietruit drumul care face legătura între Cătunul Berc – Poiana Măgura.
  10. Construire și dotare Centru de Informare Turistică Măeriște cu fonduri europene
  11. Construire Grădiniță nouă în Giurtelecu-Șimleului, beneficiari 27 de copii preșcolari
  12. Modernizarea întregului sistem de iluminat public cu tehnologie LED în toate comuna.
  13. Construirea a patru capele mortuare în parteneriat cu cultele (Măeriște, Giurtelec, Doh, Criștelec)

Primarul Lazăr Vasile a scos comuna din noroi și a asfaltat peste 80% din străzi

În 2004 când Lazăr Vasile a ajuns primar și a fost ales în serviciul cetățenilor nicio stradă din comună nu avea asfalt, iar cele mai multe nu erau nici pietruite.

Primii 11 kilometri de străzi și ulițe asfaltate s-a realizat cu fonduri europene de 1 milion de euro printr-un proiect finanțat pe SAPARD. Urmând ca primarul Lazăr Vasile să acceseze fonduri prin alte proiecte europene și guvernamentale, reușind să asfalteze până în prezent 82% din străzile comunei Măeriște. Restul străzilor care astăzi nu sunt asfaltate au fost cuprinse într-un proiect nou care a fost depus la Ministerul Dezvoltării.

„Chiar dacă suntem o comună vitregită raportat la marii investitori, am reușit să realizăm lucruri bune pentru comunitate, deși posibilitățile bugetului local sunt reduse. Majoritatea proiectelor implementate au fost realizate pe fonduri europene și fonduri guvernamentale, ceea ce ne dovedește eficiența administrativă, fiind vorba de bani atrași la noi în comună”, ne explică primarul Lazăr Vasile. 

II. Proiecte de investiții aflate în diferite etape de implementare 

După ce Primăria Măeriște a achiziționat un buldoexcavator, săptămâna aceasta a fost achiziționat un tractor de 125 cp cu remorcă și dotat pentru activitatea de dezăpezire și curățat drumurile: lamă de zăpadă, sărăriță și perie.

Comuna Măeriște este cuprinsă în proiectul Companiei de Apă finanțat prin POIM pentru realizarea rețelelor de aducțiune și distribuție a apei în toate cele 6 sate aparținătoare. Lungimea conductelor de apă este de aproximativ 70 kilometri, iar beneficiari sunt circa 1300 de gospodării acre vor fi branșate la rețeaua de apă.

„Este o investiție foarte importantă deoarece ultimii ani au fost foarte secetoși și mulți cetățeni au întâmpinat probleme în a-și asigura necesarul de apă. Mă bucur că am reușit să cuprind toate cele șase sate, iar la finalizare proiectului comunitatea să poată beneficia de acest serviciu vital”, spune primarul Lazăr Vasile.

Recent, Primăria Măeriște a finalizat sistemul de monitorizare video în comună, un proiect care mărește gradul de siguranță al cetățenului prin limitarea fenomenului infracțional. Sistemul este compus din 27 de camere video performante, care sunt montate la intrarea/ieșirea din sate, în zona instituțiilor publice, locuri de joacă și școli. Printre cele 27 de camere, Primăria a achiziționat 6 camere ultra performante pentru identificarea plăcuțelor de înmatriculare.

III. Proiecte de viitor finanțate prin CNI și Programul Național Anghel Saligny 

1. Primăria Măeriște a depus un proiect la Compania Națională de Investiții pentru Reabilitarea și dotarea Grădiniță din loc. Uileacu-Șimleului, în valoare de circa 870.000 lei. Proiectul este cuprins în lista sinteză, urmând ca odată cu alocarea fondurilor de la minister să fie demarate procedurile de licitație și execuție.

2. Introducerea rețelei de gaz natural este un alt proiect important pentru primarul Lazăr Vasile. Primăria Măeriște face parte din ADI Barcăul alături de alte 9 comune, iar în prezent se lucrează la realizarea Studiului de Fezabilitate, urmând să se depunp o solicitare de finanțare cel mai probabil pe PDI Anghel Saligny. Primăria Măeriște a primit avizul de principiu de la TransGaz, iar soluția tehnică introducerea rețelei de gaz este dinspre Carastelec.

Proiecte noi de investiții în valoare de peste 72 de milioane lei (720 miliarde lei vechi / 12 milioane de euro) depuse pe Programul Anghel Saligny

1.  Înființare sistem de canalizare și racorduri în comuna Măeriște – valoare proiect 46 milioane lei
2. Modernizare străzi în comuna Măeriște – valoare proiect 22 milioane lei
3. Construire pod peste râul Crasna în loc. Uileacu-Șimleului – valoare proiect 4,74 milioane lei

Digitalizarea serviciilor oferite de Primărie și echipamente IT pentru elevi

Primăria Comunei Măeriște a pregătit un proiect pe fonduri europene – ADR Nord-Vest, privind digitalizarea administrației locale și componente de logistică pentru primărie și Școala Gimnazială nr. 1 Măeriște.

Concret, primarul Lazăr Vasile urmează să depună o solicitare de finanțare pentru construirea unei platforme digitale pentru implementarea conceptului de e-guvernare pentru cetățeni și digitalizarea serviciilor publice locale, precum și dotarea cu echipamente IT, table inteligente, videoproiectoare, tablete, laptopuri, etc. Școala Gimnazială nr. 1 Măeriște. Proiectul are o valoare de 400.000 euro din fonduri europene.

Primăria Măeriște susține sportul și este reprezentată în fotbalul județean

Comuna Măerişte a avut tradiție în fotbalul sălăjean şi cu ani în urmă a avut două echipe înscrise în competiţiile organizate de AJF Sălaj. Venus Măerişte activa în Liga a IV-a, unde a avut rezultate notabile şi chiar a câştigat trofeul fazei judeţene a Cupei României în 2011. La Giurtelecu Șimleului s-a format între timp o altă echipă. După câteva sezoane petrecute în Liga a V-a, unde a avut rezultate bune, Venus Giurtelec a decis să facă pasul în eşalonul superior.

Echipa de fotbal are toată susţinerea noastră şi îi sprijinim. Ne bucurăm că avem din nou echipă în Liga a IV-a, dar faptul că în ultimii 9 – 10 ani nu am avut reprezentantă în eşalonul superior, nu a fost din cauza autorităţilor. Noi tot timpul am susţinut, chiar şi două echipe, când Frăţia era în Liga a V-a, iar AS Venus în Liga a IV-a. Mă bucur că de echipa din Giurtelec se ocupă Mircea Chiş, un om sufletist, care se implică”, spune primarul Vasile Lazăr.

De când echipa şi-a propus să facă pasul în Liga a IV-a, s-a lucrat la modernizarea bazei sportive. Au fost realizate lucrări importante de refacere a gazonului, s-au comandat vestiare mobile, care vor fi racordate la reţeaua de apă şi la reţeaua electrică.  În apropiere s-a forat și o fântână pentru a avea sursa de apă şi urmează să fie montate panouri solare, pentru ca jucătorii să beneficieze de apă caldă la dușuri.

Obiective turistice din Comuna Măeriște

Fântâna lui Menumorut – se găsește în satul Mălădia se spune că la această fântână venea un mare luptător, care poposea aici să se odihnească. Luptătorul ăsta vestit de pe vremuri, nu era nimeni altul decât Menumorut, unul dintre primii voievozi români consemnați în istorie.

Biserica de piatră din Uileacu Șimleului: – singura biserică fortificată din zonă, a fost construită între anii 1260-1300, în stil romanic. Biserica (actulamente reformată – calvină) a aparținut inițial unei mănăstiri romano-catolice benedictine. Navă dreptunghiulară, flancată în interior de pilastri masivi, deasupra cărora sunt ridicate
pseudo-tribune laterale, practicate în grosimea zidurilor și prevăzute cu nișe în capătul estic.

Casa tradițională din satul Doh: – este un adevărat muzeu al comunei – Înăuntru sunt expuse obiecte vechi : ulcele și farfurii de lut cu motive florale, ștergarele făcute parcă acum 100 de ani, un războiul de țesut și multe alte obiecte vechi. La intrare se găsește o prispă lungă, cât e casa. Vizavi se află șura de lemn. Poarta din lemn de la intrare îți indică, de departe, că în spatele acesteia se găsește o gospodărie din alte timpuri.

Dealul lui Damian – situat în satul Giurtelecu Șimleului este cunoscut de comunitatea științifică internațională pentru valoroasele vestigii din neolitic și eneolitic descoperite în urma săpăturilor arheologice . Localnici din Giurtelecu Șimleului povestesc că de pe acest deal se căra pe vremuri piatră pentru construcția caselor din satele din jur. Și că acele cratere ciudate care împânzesc dealul ăsta sânt ca urmare a exploatării pietrei.


“Le sunt profund recunoscător locuitorilor comunei Măeriște pentru sprijinul și încrederea de până acum! Am realizat împreună lucruri frumoase în toate satele comunei și îmi doresc ca acest parteneriat onest să-l continuăm și în perioada următoare! Vreau să-i asigur pe cetățeni că întreg personalul din Primărie lucrează în interesul locuitorilor comunei și vom fi atenți la fiecare oportunitate de finanțare, astfel încât să reușim să atragem cât mai mulți bani pentru noi proiecte de investiții. Facem totul pentru a oferi semenilor noștri condiții de trai mai bun, servicii publice de calitate, așa cum este normal să fie într-o societate modernă. Continuăm împreună dezvoltarea comunei Măeriște!”, declară Vasile Lazăr, primarul comunei Măeriște.

2 thoughts on “Primarul Lazăr Vasile a pregătit investiții noi de peste 12 milioane de euro pentru comuna Măeriște

  1. Primarul Lazăr e un handicapat lăudăros, la fel ca puțoiul de la Valcău de Jos!Această prezentare are un rol propagandistic, originea celor doi fiind în „regretatul”PDL care în următoarea legislatură se va acompania cu un mai vechi partid istoric numit PNL care va face „nani”alături de răposații PNȚ-CD și PSD-Sergiu Coescu!!!
    Protagonistul de la Măeriște probabil n-a auzit până acum de regretatul domn Cunescu, nu știe cine a fost Octavian Goga s-au I.G Ducă,N.Titulescu, descrescător care știe la fel de mult și „luceafărul”de la Valcă de Jos!
    Domnilor gazetari „câștigați”ceva în urma „proslăvirii”acestora care de la Băsescu încoace nu știu nimic,nici măcar de spre primele forme statale românești, Gelu,Glad,sau Menumorut!!!
    Greu nu-i așa?!

  2. Erată:în loc de Coescu se va citi Cunescu;
    -în loc de Valcă se va citi Valcău!
    S-ar putea ca cei doi să nu priceapă nici asta,cei doi fiind nativi(fără carte,cel din Măeriște avînd probabil ceva „zapiscă”de la Goldiș, Spiru,sau chiar Șimleu)doar despre probleme de finanțe-bănci!!!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *