Programul educațional ”Vacanță la Muzeu” 2023
Programul educațional ”Vacanță la Muzeu” continuă și în acest an cu o ofertă diversificată de ateliere și activități pentru copii. Pornind de la experiența ediției de anul trecut, când locurile disponibile s-au epuizat într-o singură zi, anul acesta suplimentăm cu două săptămâni oferta programului. Astfel, în loc de patru serii, am stabilit șase serii de activități cu tematici diferite. Mai mult, ne adresăm unei noi categorii de vârstă care nu se regăsea până acum în program – copiii cu vârsta cuprinsă între 12 – 15 ani.
Activitățile se desfășoară în șase serii de câte 25 de participanți, în perioada 3 iulie – 11 august 2023:
Seria I – perioada 3 –7 iulie 2023 – ,,Tradiţii şi culoare…’’ – se adresează copiilor cu vârsta cuprinsă între 7 ani (împliniți) – 12 ani.
Propunem copiilor ateliere de țesături și de confecționat accesorii tradiționale din mărgele și brățări.
Seria II – perioada 10-14 iulie 2023 – ,,Meşterii dintâi… de la idee la obiect!’’ – se adresează copiilor cu vârsta cuprinsă între 7 ani (împliniți) – 12 ani.
Ateliere creative prin care ne familiarizăm cu obiectele ce făceau parte din vesela dacică şi obiectele de iluminat din lumea romană: kantharosul dacic, cana dacică, opaițul roman și realizăm replici după opaițele romane şi vasele dacice din patrimoniul muzeului.
Seria III – perioada 17 – 21 iulie 2023 – ,,O lume colorată’’ – se adresează copiilor cu vârsta cuprinsă între 6 – 9 ani.
Prin joc, creativitate și bună dispoziție descoperim fascinanta lume a culorilor.
Multă bună dispoziție și creativitate, ingredientele care ne poartă într-o lume zugrăvită de artiști.
Seria V – perioada 31 iulie – 4 august 2023 – ,,Micii ghizi’’ – se adresează copiilor cu vârsta cuprinsă între 12 – 15 ani.
Explorare, orientare și aventură. Vom explora lumea insectelor, le vom studia în habitatul lor și vom învăța cum să ne orientăm în pădure și cum putem fi mai responsabili cu mediul înconjurător. Vom face drumeții și ne vom distra strașnic!
Seria VI – perioada 7 – 11 august 2023 – ,,Hârtia și povestea ei’’ – se adresează copiilor cu vârsta cuprinsă între 6 – 12 ani.
Prin cercetare, creativitate și joc descoperim povestea fascinantă a hârtiei.
Înscrierile se realizează în perioada 15 iunie – 1 iulie 2023, între orele 8,00-16,00, telefonic, la numărul: 0260.612.223
Vă invităm la o altfel de vacanță, Vacanță la Muzeu!
Regulamentul atelierelor
Prevederile prezentului regulament se aplică tuturor activităților de timp liber organizate de Muzeul Județean de Istorie și Artă Zalău în cursul vacanței de vară 2023, denumite generic „Vacanță la Muzeu”.
Personalul MJIAZ desemnat pentru desfășurarea activităților are obligația de a lua toate măsurile în vederea asigurării condițiilor de siguranță a elevilor/preșcolarilor pe durata activității respective.
Elevii/preșcolarii participanți la activități vor respecta obligațiile prevăzute în prezentul Regulament.
Obligațiile elevilor/preșcolarilor participanți:
- Să respecte condiţiile de siguranţă pe parcursul activităților desfășurate;
- Să nu recurgă la acte de violenţă pe parcursul activităților;
- Să nu pericliteze siguranţa şi securitatea participanţilor pe parcursul activităților;
- Să se comporte civilizat şi să nu distrugă bunuri;
- Să manifeste un comportament responsabil faţă de propria persoană şi faţă de ceilalţi participanţi;
- Să nu aducă şi să nu consume tutun, alcool, substanţe stupefiante şi psihotrope.
Obligațiile părinților:
- Respectarea programului de desfășurare a activităților, de la ora 10,00 la ora 14,00;
- Informarea personalului Muzeului cu privire la starea de sănătate a copilului;
- Comunicarea către instructori a unui număr de telefon de contact pentru situații de urgență;
- Asigurarea gustării (din pauza de prânz) și a apei îmbuteliate pentru copil;
- Instruirea copiilor referitor la: respectarea regulamentului impus de instructori, a comportamentului cu privire la desfășurarea activităților în colectiv și interzicerea părăsirii locației pe durata programului;
- achitarea contravalorii programului;
- anunțarea personalului Muzeului, cu trei zile înainte, privind lipsa copilului de la activitățile la care este înscris, pentru alte motive decât cele medicale.
Obligațiile MJIAZ:
- Instruirea și supravegherea activității copiilor și asigurarea securității acestora în timpul programului stabilit;
- Organizarea activităților zilnice, conform programului;
- Asigurarea materialelor necesare derulării activităților.
Organizarea și desfășurarea Programului ”Vacanță la Muzeu” 2023
Programul ”Vacanță la Muzeu” se desfășoară în perioada 3 iulie – 11 august 2023, în șase serii de câte cinci zile (de luni până vineri), între orele 10,00-14,00, după cum urmează:
Seria I – perioada 3 – 7 iulie 2023 – ,,Tradiţii şi culoare…’’ – se adresează copiilor cu vârsta cuprinsă între 7 ani (împliniți) – 12 ani.
Propunem copiilor ateliere de țesături și de confecționat accesorii tradiționale din mărgele și brățări.
Seria II – perioada 10 – 14 iulie 2023 – ,,Meşterii dintâi… de la idee la obiect!’’ – se adresează copiilor cu vârsta cuprinsă între 7 ani (împliniți) – 12 ani.
Ateliere creative prin care ne familiarizăm cu obiectele ce făceau parte din vesela dacică şi obiectele de iluminat din lumea romană: kantharosul dacic, cana dacică, opaițul roman și realizăm replici după opaițele romane şi vasele dacice din patrimoniul muzeului.
Seria III – perioada 17 – 21 iulie 2023 – ,,O lume colorată’’ – se adresează copiilor cu vârsta cuprinsă între 6 – 9 ani.
Prin joc, creativitate și bună dispoziție descoperim fascinanta lume a culorilor.
Seria IV – perioada 24 – 28 iulie 2023, – ,,Hai-hui prin lumea creației!’’ – se adresează copiilor cu vârsta cuprinsă între 9 – 12 ani.
Multă bună dispoziție și creativitate, ingredientele care ne poartă într-o lume zugrăvită de artiști.
Seria V – perioada 31 iulie – 4 august 2023 – ,,Micii ghizi’’ – se adresează copiilor cu vârsta cuprinsă între 12 – 15 ani.
Explorare, orientare și aventură. Vom explora lumea insectelor, le vom studia în habitatul lor și vom învăța cum să ne orientăm în pădure și cum putem fi mai responsabili cu mediul înconjurător. Vom face drumeții și ne vom distra strașnic!
Seria VI – perioada 7 – 11 august 2023 – ,,Hârtia și povestea ei’’ – se adresează copiilor cu vârsta cuprinsă între 6 – 12 ani.
Prin cercetare, creativitate și joc descoperim povestea fascinantă a hârtiei.
Acest program se adresează copiilor cu vârste cuprinse între 6 ani (împliniți) și 15 ani. Înscrierea copilului se realizează în perioada 15 iunie – 1 iulie 2023. Din cauza spațiului limitat de care dispunem, derularea programului se face cu câte 25 de copii/serie. La înscriere, fiecare copil optează pentru o singură serie de activități. În cazul în care dorește să participe la mai multe serii de activități, accesul se va realiza în funcție de locurile rămase neocupate, după perioada de înscriere.
Locul de desfășurare: Muzeul Județean de Istorie și Artă Zalău, strada Unirii nr. 9.
Taxa de participare: 100 lei/săptămână/copil – plata taxei de participare se achită integral la începutul săptămânii sau 20 lei zilnic, la prezentarea copilului la activitate. Taxa achitată integral pentru întreaga săptămână nu se restituie în cazul absenței copilului de la activități.
Pentru relații și înscrieri sunați la numărul de telefon: 0260.612.223