Proiect legislativ pentru eliminarea indemnizațiilor ATOP

„Am promis desființarea sinecurilor ce folosesc bani publici și a căror activitate nu aduce beneficii cetățenilor și asta facem”, transmite USR Sălaj într-un comunicat remis pe Facebook. 

ATOP (Autoritatea Teritorială pentru Ordine Publică) cheltuiește anual milioane de lei doar ca să plătească participarea la ședințe a membrilor săi, iar aceștia sunt remunerați de două ori pentru aceeași muncă: o dată pentru că au rol în instituțiile pe care le reprezintă și, a doua oară, pentru că sunt membri ATOP.

În consecință, deputații #USRPLUS Pollyanna Hangan, Cristina Rizea și Denisa Neagu, au depus, azi, 13 aprilie, o inițiativă legislativă astfel încât ATOP să-și desfășoare activitatea fără remunerarea membrilor.

„Reducem risipa din bani publici. Detalii despre proiect aici: https://bit.ly/FaraDublaRemuneratie”, spun reprezentanții USR Sălaj.

Din ATOP fac parte, de drept, şeful Inspectoratului de poliţie judeţean şi subprefectul, respectiv 6 consilieri județeni desemnaţi de Consiliul Judeţean Sălaj, 3 reprezentanţi ai comunităţii desemnaţi de preşedintele Consiliului Judeţean, şeful Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Sălaj, şeful Inspectoratului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Sălaj şi un reprezentant al Corpului Naţional al Poliţiştilor.

Astfel, noua componență ATOP, validată în ședința de vineri este următoarea: Dinu Iancu-Sălăjanu – președintele Consiliului Județean Sălaj; Zaharia Marcel-Claudiu – consilier judeţean PNL; Panie Sergiu – consilier judeţean PSD; Sojka Atila- Ioan – consilier judeţean UDMR; Papp Zsolt-Laszló – consilier judeţean UDMR; Ardelean Cosmin – Vasile – consilier judeţean USR PLUS; Virgil Țurcaș q– subprefectul judeţului Sălaj; Stupar Marius – Anton – şeful Inspectoratului de Poliţie Sălaj; Cigăran Vasile Adrian – şeful Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Sălaj; Dobocan Vasile – Adrian – şeful Inspectoratului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Sălaj; Coste Alexandru Petru (preotul de la Iaz)– reprezentant al comunităţii; Mureşan Ioan-Sorin (fost colonel ISU – responsabil cu prevenirea si autorizarea)– reprezentant al comunităţii; Pop Emeric (fost primar la Crasna, fost administrator public al județului, actual șef al SC Pază Obiective și Intervenție SRL, societate aflată în subordinea Consiliului Județean Sălaj) – reprezentant al comunităţii; Groza Ioan – reprezentant al Corpului Naţional al Poliţiştilor.

Preşedintele al Autorităţii Teritoriale de Ordine Publică Sălaj a fost ales consilierul județean liberal Zaharia Marcel-Claudiu.

Membrii ATOP încasează pentru fiecare ședință lunară în parte, câte 1.094 lei net.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *