Relaxarea carantinei de noapte discutată în comitetul interministerial

Relaxarea carantinei de noapte, prin interzicerea circulației de la ora 23 sau chiar 24 se discută în comitetul pentru revenirea la normalitate de la 1 iunie, potrivit surselor G4Media.ro.

Comitetul interministerial pentru revenirea la normalitate începând cu 1 iunie a avut o ședință vineri, cu participarea premierului Florin Cîțu, întâlnire la care a participat și secretarul de stat Bogdan Ilea, în calitate de reprezentant al Ministerului Justiției.

Din comitet fac parte toate ministerele și fiecare instituție face propuneri, care vor fi discutate la nivelul tuturor autorităților, iar în final măsurile agreate vor fi adoptate printr-o hotărâre a CNSU.

Conform surselor G4Media.ro, una dintre propunerile făcute vineri este relaxarea carantinei de noapte. Astfel, interzicerea circulației în timpul nopții, cu excepția situațiilor justificate, ar putea să fie aplicată de la ora 23 sau 24, în loc de ora 22 cum este în prezent.

Dacă această măsură va fi agreată, și operatorii economici vor putea să aibă un program mai lung decât în prezent, au precizat aceleași surse.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *