Sălăjenii au sărbătorit prin cântec Unirea Principatelor Române

🇷🇴 Împlinirea a 165 de ani la Unirea Principatelor Române a fost marcată, astăzi, la Zalău, prin spectacolul „Hora nostră cea frățească”, organizat de Consiliul Județean Sălaj, Centrul de Cultură și Artă al Județului Sălaj și Casa de Cultură a Sindicatelor.

🎶 Pe scenă au evoluat Ansamblul Folcloric „Meseșul”, Ansamblul „Meseșul Junior” și grupul „Veteranii Meseșului”, spectacolul continuând cu recitalul cunoscutului interpret de muzică populară Nicolae Furdui Iancu, acompaniat de Grupul Instrumental Folcloric „Crai Nou” din Alba Iulia. În sala arhiplină au răsunat cântece patriotice precum „Noi suntem români”, „Treceţi batalioane române Carpaţii” sau „Hai să-ntindem Hora Mare”.

📌 „În 24 ianuarie 1859, prin Unirea Principatelor sub un singur domnitor, poporul român făcea primul pas pe calea înfăptuirii statului modern. Se ne amintim, astăzi, de domnul Unirii, Alexandru Ioan Cuza, de Vasile Alecsandri, de Mihail Kogălniceanu, oameni de seamă ai epocii, fără de care acest eveniment însemnat din istoria neamului nostru nu ar fi fost posibil. Și pentru că suntem fii ai Sălajului, iar moștenirea pe care o avem ne obligă să fim bucuroși și mândri, deopotrivă, se cuvine să-i cinstim, astăzi, și pe marele Simion Bărnuțiu, un apropiat al domnitorului Cuza, dar și pe George Pop de Băsești și Iuliu Maniu, doi dintre artizanii Marii Uniri săvârșite la 1 Decembrie 1918. Astăzi avem nevoie de oameni care să se ridice la nivelul înaintașilor noștri și care să își dedice eforturile pentru construirea unui viitor mai bun copiilor noștri. La mulți ani, Sălaj! La mulți ani, dragi români!”, a transmis, cu acest prilej, Dinu Iancu Sălăjanu, președintele Consiliului Județean Sălaj.

🌟 La finalul manifestării, pe platoul din fața Casei de Cultură, cei prezenți și-au dat mână cu mână și s-au prins în tradiționala Horă a Unirii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *