Sălajul printre județele cu cel mai mare risc de abandon școlar și cu mulți profesori necalificați

Peste 450.000 de elevi învață în școli dezavantajate, potrivit datelor unui raport dat publicității marți de Asociația Human Catalyst. Documentul punctează și un alt fenomen alarmant: numărul unitățiilor de învățământ de acest tip a crescut cu peste 30% într-un singur an, relatează publicația Școala 9.


Sălajul printre județele cu cei mai mulți elevi care prezintă risc de abandon școlar

Cei mai mulți elevii cu risc major de abandon școlar sunt în regiunea de Centru și relativ dispersați în cadrul județelor din regiunile Nord‑Vest, Sud‑Vest Oltenia și Nord‑Est.

La nivel județean, cele mai mari ponderi ale elevilor repetenți, exmatriculați sau cu situația școlară neîncheiată, în anul școlar 2018–2019, erau în județele Covasna (9,5%), Mureș (8,5%), Dolj (6,7%), Sălaj (6%) și Teleorman (5,5%).


Cele mai dezavantajate școli din România se află concentrate în regiunea Nord-Est și zonele în care sunt prezente comunități mari de romi, arată raportul realizat de Asociația Human Catalyst, un ong care se ocupă cu combaterea disparităților din societate și facilitarea accesului echitabil la resurse, scrie Școala 9, o platformă publicistică având ca temă educația, fondată și finanțată de BRD, dar scrisă de jurnaliști independenți.

„Cele mai defavorizate unități de învățământ, la nivel de județ, având în vedere toți indicatorii IRSE (indicele de risc socio-educațional, n.red) se află în Covasna, Vaslui, Mureș, Călărași și Tulcea“, menționează documentul.

Datele studiului iau în calcul procentul de elevi care abandonează școala, ponderea de cadre didactice necalificate, gradul de prezență la Evaluarea Națională și rezultatele obținute la examen, precum și gradul de marginalizare al comunității unde se află școala. Toți acești indicatori, adunați, constituie IRSE (indicele de risc socio-educațional).

„Unitățile de învățământ cele mai defavorizate au, de regulă, rezultate mai bune decât ar fi de așteptat pe baza resurselor disponibile, în timp ce în unitățile favorizate rezultatele sunt, de regulă, mai slabe decât cele așteptate pe baza resurselor disponibile“, mai arată studiul.

Diferențe majore în privința profesorilor necalificați între județe În privința nivelului de calificare al cadrelor didactice, există diferențe semnificative, arată cei de la Human Catalyst. În județele Argeș, Gorj, Dolj, Dâmbovița și Teleorman procentul de cadre didactice necalificate este mai mic de 1%. Pe când, în Ilfov, Giurgiu, Călărași, Tulcea și Brașov este de peste 5%. „Cea mai clară omogenitate a cadrelor didactice fără pregătire se regăsește în zona de centru și de sud a României, în general în zone clasificate ca fiind marginalizate“, potrivit studiului.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *