Sălajul va avea strategie de branding
Astăzi, la sediul Consiliului Județean Sălaj a fost semnat contractul „Servicii de elaborare politică de marketing teritorial și branding pentru județul Sălaj”. Această inițiativă își propune crearea și promovarea unei identități județene coerente, prin integrarea tradițiilor și a valorilor locale.
„Proiectul de branding nu va fi o simplă strategie de promovare, ci va constitui baza pentru o dezvoltare cuprinzătoare și durabilă a județului Sălaj, din perspectiva atractivității lui, atât pentru locuitori, cât și pentru turiști. Toate soluțiile propuse vor fi bazate pe cercetare, pe analiza modului în care localnicii și turiștii percep Sălajul, cu scopul de a armoniza cele două viziuni și de a oferi perspective noi de dezvoltare, prin comparație cu zone similare din Europa. Informațiile colectate se vor transpune, ulterior, în acțiuni pentru creșterea calității vieții locuitorilor, încurajarea afacerilor locale, adaptate specificului zonei, sau crearea de experiențe autentice pentru turiști. În esență, dorim să ne cunoaștem mai bine propria comunitate, să fim conștienți și mândri de identitatea noastră, să descoperim particularitățile județului și, apoi, să le împărtășim cu toți cei interesați să descopere frumusețea Țării Silvaniei”, a declarat Dinu Iancu-Sălăjanu, președintele CJ Sălaj.
Contractul are o valoare de 295.000 de lei și o durată de 12 luni.