Șase noi zone degradate din municipiu sunt în proces de transformare în spații verzi
Primăria Municipiului Zalău anunță că au fost demarate lucrările și la cele șase spații verzi care vor fi amenajate pe imobile abandonate sau degradate – etapa I și care fac parte din proiectul finanțat din fonduri europene, în valoare totală de 12.781.149,95 lei. În cadrul acestui proiect au fost deja amenajate patru zone, la care urmează să fie efectuată recepția, investițiile fiind aproape finalizate.
“Avem în implementare proiecte pentru a acorda utilitate zonelor degradate și pentru a crea un ambient plăcut, în care familiile tinere și copiii acestora să își petreacă timpul liber. Aceste investiții înseamnă locuri de joacă pentru copii, zone modernizate și spații verzi”, a transmis Ionel Ciunt, primarul municipiului Zalău.