SC Avril a reabilitat Tribuna de la Stadionul Municipal Zalău
Lucrările de reabilitare a tribunei de la Stadionul Municipal Zalău au fost finalizate, iar în perioada următoare va fi efectuată recepția lucrărilor.
Principalele categorii lucrări care au fost executate la acest obiectiv de investiții constau în decopertarea și curățarea pardoselilor din beton, în scopul pregătirii suprafeței tribunei; refacerea tribunei, prin hidroizolarea, etanșarea, rostuirea și sigilarea întregii suprafețe și izolarea pereților exteriori ai tribunei cu termosistem. De asemenea, au fost montate 1565 de scaune noi.
Lucrările, în valoare de 535.282,28 lei, au fost finanțate din bugetul local, iar executantul lucrării este SC Avril SRL.