Scandal între romii din Pustă Vale
*_Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Șimleu Silvaniei au reținut pentru 24 de ore, un bărbat de 42 de ani, din localitatea Pustă, cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tulburarea ordinii și liniștii publice._*
În fapt, la data de 7 iunie a.c., în jurul orei 16.10, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Șimleu Silvaniei au fost sesizați cu privire la faptul că, pe o stradă din localitatea Pusta, a izbucnit un conflict între mai multe persoane.
La fața locului s-au deplasat echipaje de poliție, împreună cu jandarmi, scandalul fiind aplanat.
Trei persoane au fost transportate la o unitate medicală în vederea acordării de îngrijiri medicale.
Totodată, mai multe persoane au fost conduse la sediul poliției, în vederea stabilirii cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-a produs conflictul.
Cu ocazia investigațiilor efectuate, s-a stabilit faptul că, în cadrul conflictului, bărbatul de 43 de ani, folosindu-se de un obiect contondent, i-ar fi aplicat mai multe lovituri unui alt bărbat în vârstă de 38 de ani.
Acesta a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Bihor, urmând a fi prezentat magistraților în vederea dispunerii unei măsuri preventive.
Cercetările sunt continuate de către polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției Orașului Șimleu Silvaniei.