SCM Zalău se întărește la mijloc și a transferat un jucător cu experiență care a jucat în Europa League
SCM Zalău a făcut un transfer de marcă și l-a adus la echipă pe Vadim Calugher, un jucător cu experiență din Republica Moldova.
În vârstă de 25 de ani, Vadim Calugher evoluează pe postul de mijlocaș central, având o talie de 1,73 metri şi o greutate de aproximativ 70 de kilograme. Calugher este campion al Moldovei cu formaţia FC Milsami Orhei, echipă cu care a evoluat şi în Europa League.
A fost component al echipeilor naţionale Under 19 și Under 21 ale Moldovei, iar la nivel de club a mai evoluat pentru Zimbrul Chișinău, Speranța Nisporeni, Petrolulclub Hîncești, Sfântul Gheorghe, Florești și Poli Timișoara.
Calugher are peste 120 de prezențe în Divizia Națională a Republicii Moldova, iar cu Poli Timișoara a jucat în Liga a II-a a României.
Foto – antrenor Marius Pașca (stânga) / director SCM Zalău Doru Țârle (dreapta)
SCM Zalău se află în primul an de activitate de la înființare, iar obiectivul stabilit de conducerea Municipiului Zalău a fost ca la finalul campionatului trebuie să ocupe locurile 1-4.
Marius Pașca și Alexandru Pop au început pregătirea echipei, au adus jucători profesioniști, iar rezultatele au început să apară de la meci la meci. SCM Zalău a reușit în prima parte a campionatului 7 victorii, 3 egaluri și este neînvinsă. Zalăul are cel mai bun atac, dar și cea mai bună apărare.
În vacanța de iarnă, antrenorul Marius Pașca s-a văzut în poziția din care poate forța promovarea și a făcut un prim transfer pentru a întării atacul, astfel că la Zalău a ajuns Sergiu Pop – gogeterul seriei X din Liga 3, un fotbalist cu multă experiență, care cunoaște fiecare adversar.
În paralel, Primăria Municipiului Zalău – care este principalul finanțator al echipei și-a onorat toate promisiunile față de echipă și față de jucători, astfel că salariile sunt la zi, iar toate celelalte condiții sunt asigurate fără nicio problemă, tocmai din dorința de a nu exista presiuni externe pe echipă.
Astăzi, SCM Zalău a mai făcut un transfer important, care va aduce plus valoare în echipă, respectiv un mijlocaș central cu experiență și cu jocuri inclusiv în Europa League, doar din dorința de a menține mereu jucătorii într-o competiție constructivă, iar cel mai bun să își merite locul de titular.
Marius Pașca, antrenor principal SCM Zalău: „Pentru a crea concurență pe fiecare post am fost în căutarea unui mijlocaș central și am avut posibilitatea să-l aducem la echipă pe Vadim Calugher, un jucător cu experiență care a jucat în prima ligă din Moldova, dar și în Liga a II-a din România. Sunt convins că atât el, cât și ceilalți jucători ne vor ajuta să ne îndeplinim obiectivul, respectiv promovarea în Liga a II-a”.