Scumpirea energiei și a carburanților duce inflația la 5,25%
Prețurile au crescut luna trecută, trase în sus de majorările tarifelor pentru energie și combustibili.
În august 2021, în comparaţie cu aceeaşi lună a anului trecut, inflaţia a ajuns la 5,25%.
Potrivit datelor Institutului Național de Statistică, luna trecută cel mai mult s-au scumpit produsele nealimentare, cu aproape 8 la sută.
Tarifele serviciilor au crescut și ele cu aproape 3%, iar alimentele s-au scumpit față de august 2020 cu 2,7%, potrivit Digi24.
Energia electrică s-a scumpit cel mai mult. Plătim acum cu aproape 25 lei în plus la fiecare sută de lei facturată. Și pentru gaze plătesc românii acum cu peste 20% mai mult decât în vara anului trecut, dar sezonul marilor scumpiri la gaze abia din toamnă va începe.
De asemenea şi prețurile de la pompă au crescut în ultimul an. Potrivit datelor INS, un litru de combustibil costă acum cu peste 14% mai mult ca în august 2020. Dacă anul trecut șoferii puteau cumpăra litrul de benzină și motorină cu circa 4,5 lei, acum trebuie să scoată din buzunar circa 6 lei.
În ceea ce privește alimentele, scumpiri au fost la ulei, telemea de oaie, pește proaspăt și margarină. Există, însă, și produse și servicii care sunt mai ieftine acum. Prețul cartofilor a scăzut cu circa 33%. Prețuri mai mici au fost și la fructe, citrice și bilete de avion.