Secretarul de stat Bogdan Ilea sprijină ANP în atragerea de personal medical în sistemul penitenciar
Secretarul de stat Bogdan Ilea a răspund invitației Administrației Naționale a Penitenciarelor (A.N.P.) și a participat la prezentarea raportului privind evaluarea nevoilor de atragere a personalului medical în sistemul penitenciar din România eveniment organizat în parteneriat cu Consiliul Europei.
„M-am regăsit astfel, în ipostaza de a constata, cu satisfacție, un prim rezultat concret realizat în cadrul proiectului „Consolidarea servicilor medicale și de sănătate mintală în penitenciarele din România” fiind primul moment de referință ulterior conferinței de lansare din luna martie, când, de asemenea am fost onorat să particip.
Intervenția multidisciplinară și asigurarea asistenței de specialitate medicală, psihiatrică și psihologică a persoanelor private de libertate se înscriu în agenda priorităților instituționale atât pentru Ministerul justiției cat și pentru Administrația Națională a Penitenciarelor în considerarea misiunii sociale a locurilor de detenție și imperativului respectării drepturilor omului”, transmite secretarul de stat în Ministerul Justiției, Bogdan Ilea.