Secretarul de stat la Transporturi, Ionel Scrioșteanu, în vizită de lucru în județul Sălaj

Președintele Consiliului Județean Sălaj, Dinu Iancu-Sălăjanu, a primit, astăzi, vizita secretarului de stat în Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, Irinel Ionel Scrioșteanu.
🛣️ În cadrul întâlnirii, oficialul din MTI l-a informat pe președintele CJ Sălaj cu privire la semnarea contractului pentru execuția viaductelor de la Nădășelu și Topa Mică, ce vor face posibilă evitarea zonelor cu alunecări de teren și vor permite deschiderea lotului Nădășelu – Zimbor al Autostrăzii Transilvania.
🚧 Un alt subiect abordat a vizat proiectarea și construirea nodului rutier de la Românași – care va asigura descărcarea traficului rutier de pe secțiunea Zimbor – Poarta Sălajului a Autostrăzii – pentru care au fost depuse trei oferte. De asemenea, s-a discutat despre Drumul Expres Românași – Jibou, ce va face legătura între A3 și Drumul Nordului, pentru care CJ Sălaj are în derulare procedura de achiziție a Studiului de Fezabilitate.
✈️ Vizita secretarului de stat Ionel Scrioșteanu a avut loc în contextul inaugurării extinderii Terminalului de Pasageri Plecări al Aeroportului Internațional „Avram Iancu” Cluj.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *