Ședință la Prefectură pentru siguranța în școli

Instituţia Prefectului Sălaj a găzduit, miercuri, şedinţa Echipei Interinstituționale județene pentru creșterea gradului de siguranță a elevilor și a personalului didactic și prevenirea delicvenței juvenile în incinta și în zonele adiacente unităților de învățământ preuniversitar.

Din cadrul echipei fac parte reprezentanţi ai: Instituției Prefectului – Județul Sălaj, Inspectoratului Școlar Judeţean (ISJ) Sălaj, Inspectoratului de Poliție al Județului (IPJ) Sălaj, Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Sălaj, Inspectoratului de Jandarmi Judeţean (IJJ) Sălaj, Poliției Locale Zalău, Poliției Locale Jibou, Poliției Locale Șimleu Silvaniei, Centrului de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog (CPECA) Sălaj.

Pe ordinea de zi s-au aflat:

– prezentarea si analizarea indicatorilor specifici referitori la activitățile desfășurate de instituțiile cu responsabilități privind siguranța școlară;

– analizarea modului în care funcționează grupurile de acțiune antibullying constituite în cadrul unităților de învățământ, numărul cazurilor de bullying comunicate și înregistrate de la începutul anului școlar 2022-2023; acțiunile de prevenire a violenței psihologice antibullying realizate în județul Sălaj de la începutul anului școlar până în prezent;

– situația clădirilor cu destinație învățământ din județul Sălaj care funcționează fără autorizație de securitate la incendiu;

– prezentarea situației sumelor alocate de UAT – uri pentru creșterea gradului de siguranță în unitățile de învățământ, în anul școlar 2022-2023.

Pe linia menţinerii şi consolidării climatului de siguranţă în Şcoli, IPJ Sălaj a organizat, în acest an, mai multe acţiuni privind combaterea absenteismului şi abandonului şcolar, a delicvenţei juvenile şi pentru respactarea regulilor de circulaţie.

Conform ISJ Sălaj, în acest an şcolar au fost înregistrate, în unităţile şcolare din judeţ, 22 de cazuri de bullying.

Măsuri luate în astfel de cazuri presupun: implicarea victimelor, agresorilor şi martorilor în activităţi educative specifice, cu participarea acestora în roluri menite să stimuleze comunicarea pozitivă, atitudinile şi comportamentele prosociale şi empatice între aceştia şi în relaţia lor cu ceilalţi colegi; sesizarea organelor de poliţie; aplicarea măsurilor prevăzute de statutul elevilor şi de regulamentul de ordine interioară: observație individuală, mustrare scrisă, înștiințare părinți, scăderea notei la purtare.

În şcolile din judeţ au fost realizate, în acest an şcolar, 325 activități de prevenire a fenomenului de bullying, consilieri individuale cu aproximativ 86 de elevi victime sau agresori, precum și un număr considerabil de activități de consiliere psihopedagogică.

De asemenea, Inspectoratul Școlar Județean Sălaj a inițiat mai multe proiecte antibullying şi împotriva violenţei în şcoli, precum: “Spune NU bullyingului și cyberbullyingului! STOP intimidării și amenințării”, în parteneriat cu Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă „Speranța” Zalău; “Şcoală cu toleranţă zero la violenţă”; „Ia atitudine, spune STOP VIOLENȚEI!”, în colaborare cu Biroul Siguranța Școlară; „ȘCOALA ANTI-BULLYING! – Prevenim BULLYING-ul și formele sale: VERBALE, FIZICE, EMOȚIONALE”, inițiat de către CJRAE Sălaj, în parteneriat cu ISJ Sălaj și cu IPJ Sălaj – Biroul de Analiză și Prevenire a Criminalității.

Potrivit datelor centralizate de ISU Sălaj, în judeţ există, în prezent, 30 de clădiri cu destinație învățământ care funcționează fără autorizație de securitate la incendiu.

Pentru anul şcolar 2023-2024, 32 de UAT-uri vor aloca circa 2,5 milioane de lei pentru creşterea gradului de siguranţă în 69 de unităţi de învăţământ. Din această sumă, 1,6 milioane de lei revin asigurării pazei şi 0,9 milioane de lei pentru împrejmurile cu gard ale şcolilor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *