Senatorul UDMR, Irina Kovacs, a participat la Sesiunea plenară a Adunării Parlamentare a Mediteranei
În perioada 3-4 iunie 2021, au avut loc lucrările celei de-a 15-a Sesiuni plenare a Adunării Parlamentare a Mediteranei (APM), organizată pentru prima dată în sistem de videoconferință.
La eveniment au participat, din partea Senatului României, senatorul UDMR Irina Elisabeta Kovács și Sebastian Cernic, membri ai delegației Parlamentului României la APM, iar din partea Camerei Deputaților Mirela Furtună, președinta delegației Parlamentului României la APM, Dumitrița Gliga și Rodica-Luminița Barcari.
În cadrul Sesiunii au fost prezentate și dezbătute rapoartele tematice elaborate de raportori din cadrul celor trei Comisii permanente ale APM, reprezentanți ai Franței, Egiptului, Croației, Marocului și Italiei. Subiectele discutate au vizat: reducerea violenței domestice în spațiul mediteranean; protejarea drepturilor omului în contextul accelerării digitalizării; impactul economic al pandemiei de Covid-19 și politici eficiente de redresare; modificările climatice și de mediu din zona mediteraneană, care necesită acțiune imediată; amenințările la adresa securității regionale și combaterea terorismului.
Participând la dezbaterile privind situația economică a regiunii, senatorul Sebastian Cernic a accentuat importanța păstrării lichidităților în piață în perioadele de criză economică și a prezentat programele demarate de Guvernul României în acest sens. În continuare, acesta a menționat că deși contribuția directă a turismului la PIB-ul României (5%) nu este la fel de semnificativă ca în alte state precum Grecia sau Italia, sectorul turismului poate reprezenta unul dintre motoarele principale de relansare economică.
Joi, 3 iunie, a avut loc reuniunea pregătitoare în vederea înființării, la nivelul APM, a Forumului Parlamentar al Femeilor. Întâlnirea a fost moderată de Joana Lima (Portugalia) și a avut ca scop facilitarea schimbului de idei și bune practici cu privire la modul de organizare și obiectivele acestei noi structuri. În cadrul dezbaterii, senatoarea Irina Elisabeta Kovács a subliniat importanța rolului femeilor parlamentare în conturarea unor modele demne de urmat și în încurajarea participării active a femeilor în procesul decizional democratic.
Totodată, senatoarea a descris situația actuală a reprezentării femeilor în Parlamentul României și a evidențiat progresul înregistrat de legislativul românesc prin desemnarea primei femei președintă a Senatului.
Vineri, 4 iunie, în cadrul lucrărilor Comisiei APM pentru cooperare politică și securitate, doamna deputata Dumitrița Gliga a reiterat importanța intensificării eforturilor pentru identificarea unei soluții diplomatice eficiente la criza din Orientul Mijlociu și din zona mediteraneană. În acest sens, a insistat ca toate părțile implicate să dea dovadă de deschidere la dialog și să acționeze cu bună credință, fără a încălca dreptul internațional și suveranitatea altor state.
Sesiunea s-a finalizat cu prezentarea rezultatului votului pentru funcția de președinte al APM. Alegerile au avut loc în sistem online, prin utilizarea unei platforme securizate, în perioada 26-31 mai 2021. Dintre cele două candidaturi depuse, din partea Italiei și Franței, membrii APM au ales în funcția de președinte al organizației pe Gennaro Migliore, reprezentant al Camerei Deputaților a Italiei, pentru un mandat de doi ani.