Senatorul USR, Bob Marius Virgil, depune o lege pentru eliminarea pensiilor speciale
Președintele USR, Cătălin Drulă, a anunțat, luni formațiunea a depus o lege pentru eliminarea pensiilor speciale ale lucrătorilor Securității, condamnați definitiv de instanțe.
Senatorul sălăjean Bob Marius Virgil va susține proiectul, având în vedere și faptul că ocupă o funcție importantă – cea de vicepreședinte al Comisiei juridice din Senat, o comisie foarte importantă în avizarea legilor.
„Se pare că doar USR doreste eliminarea pensiilor speciale primite de foștii securiști sau colaboratori, torționarii care au ucis oameni în închisorile comuniste.
Clasa politică născută dup[ revoluție din comuniștii de rang doi i-a premiat cu pensii speciale. Sunt în grupul parlamentar care va depune în curând proiectul USR care vrea să-i lase fără ele”, transmite senatorul USR, Bob Marius Virgil.
Potrivit USR, 1.300 de foști ofițeri de Securitate și de Miliție, mulți în viață, au primit din partea instanțelor hotărâre judecătorească definitivă că au fost „lucrători ai Securității” și au desfășurat activități prin care au suprimat sau au îngrădit drepturi și libertăți fundamentale ale omului, în scopul susținerii puterii comuniste. Cu toate acestea, foștii ofițeri primesc pensii speciale.
„Toți cei care au bătut, ucis, rănit, arestat abuziv revoluționari la Timișoara, cei care i-au bătut pe cei de la Brașov din 1987, pe cei de la Aiud, care au făcut pușcărie din motive politice – toți acești lucrători de Securitate primesc și ei pensii speciale în continuare. E o nedreptate strigătoare la cer. Și e datoria noastră să facem ceva ca aceste lucruri să nu se mai repete” a declarat Andrei Ursu, fiul disidentului anti-comunist Gheorghe Ursu, omorât de Securitate.
Dacă legea va fi votată, CNSAS va redobândi competența de a se autosesiza, lucru care va permite o deconspirare mai eficientă a foștilor lucrători ai Securității.
„Legea depusă de USR astăzi repară o nedreptate. Dă CNSAS competența de autosesizare pe cazurile lucrătorilor de Securitate. Este o situație absurdă în România, această competență a fost retrasă CNSAS printr-o modificare legislativă în 2008, pentru a mai reduce din munca de deconspirare a lucrătorilor Securității. Acum CNSAS poate fi sesizat de alte instituții care au un interes direct pentru a deconspira lucrătorii Securității, dar nu se poate autosesiza. Modificarea noastră legislativă adaugă această competență CNSAS” a declarat deputatul USR Iulian Bulai, care a precizat că USR a depus o inițiativă legislativă similară la începutul anului 2022, aceasta fiind însă respinsă de majoritatea PSD-PNL.