Senatorul USR Bob Virgil preocupat de tema energiei și presumatori

Senatorul USR Sălaj, Bob Marius Virgil a condus o întâlnire la sediul Parlamentului pe tema energiei. Concret, parlamentarul urmărește modificarea legislației în vigoare privind presumatorii. 

„Am avut o întâlnire pe tema energiei electrice și a normelor legate de prosumatori. Prosumatorii, într-o definiție extrem de simplistă, sunt cei ce produc dar si consumă energie electrică, fără ca producția să fie o activitate comercială, cum sunt deținătorii de panouri fotovoltaice.

După două ore de discuții am înțeles că e un haos total, fiindcă legislativul a emis în 2012 ceva ce nu se poate aplica coerent și nu face decât să ne dezavantajeze pe toti ceilalți, inclusiv pe consumatorii vulnerabili. Adică pe cei cu venituri mici.

Sunt de acord ca statul să susțină asemenea investiții, însă de la bugetul de stat, nu din banii tuturor, că e ușor să fii darnic pe buzunarul altuia. Din dorința de a încuraja producția de energie verde, nepoluantă, nu au făcut decât să încurce lucrurile și să ne facă pe toți să suportăm, în facturile de curent, toate cheltuielile făcute de distribuitorii, transportatorii și furnizorii de energie electrică cu marfa (curentul) prosumatorilor.

Plus diferențele de preț, conform burselor sau piețelor de tranzacționare. Pare complicat, dar nu e. Trebuie doar să înțelegi că, economic, orice costă bani, ori pentru asta trebuie să știi cum trăiește o societate privată într-o țară în care majoritatea politicienilor sunt habarniști, dar darnici. Cu banii altora.

Voi reveni cu explicații simplificate, pentru cine dorește să înțeleagă de ce plătim mai mult decât ar trebui sau ar fi corect!”, transmite senatorul USR, Bob Marius Virgil.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *