Senatorul USR, Cosmin Viașu despre PNRR: „Rezultatul strădaniei USR și a ministrului Ghinea”

Președintele USR Sălaj, Cristian Cosmin Viașu – senator în Parlamentul României, vorbește despre PNRR – Programul Național de Redresare și Reziliență, un program la care și-au adus cea mai consistentă contribuție Partidul USR și implicit ministrul Fondurilor Europene, Cristian Ghinea.

„Vreau să vă vorbesc puțin despre PNRR (programul național de redresare și reziliență), parte a Mecanismului European de redresare și reziliență, prin care U.E. pentru prima dată se împrumută în nume colectiv pentru toate statele membre ca să finanțeze planurile naționale de redresare a economiei.

Desi este considerat un program fără culoare politică, asumat de coaliția de guvernare, la realizarea căruia a contribuit întreg guvernul, trebuie să precizez că este in mare măsură rezultatul strădaniei USR și a ministrului Ghinea.

Rezultatul acceptării lui este faptul că România, până în 2027 indiferent cine ar fi la guvernare, poate accesa 29,7 miliarde de euro și alte 46 miliarde de euro reprezentând fonduri europene. Nu ne putem permite să nu-i luăm pentru că cu ei putem corecta ceea ce a făcut prost PSD în ultimii ani.

Clar este că trebuie să ne axăm pe digitalizare și pe componenta verde pentru că lipsa acestora face ca multe dintre proiecte să nu fie agreate, nefiind conforme vremurilor; ele ar fi trebuit să fi fost realizate demult dacă guvernările din trecut și-ar fi făcut treaba.

Este important că se va dezvolta mult infrastructura, pentru că este cea mai mare necesitate a țării și va trage după sine dezvoltarea pe multe alte planuri; se investește considerabil în educație, în sănătate, în gestionarea deșeurilor, în păduri noi,în ajutoare pentru IMM-uri și alte sectoare economice.

Și, da, este regretabil că nu se poate face tot ce am fi vrut însă eu zic să nu avem așteptări nerealiste, ci să ne bucurăm că avem cel mai bun și mai fezabil program al ultimelor decenii”, transmite senatorul USR, Cosmin Viașu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *