SERVICII ONLINE ȘI MAI PUȚINĂ BIROCRAȚIE LA CONSILIUL JUDEȚEAN SĂLAJ
💻📱 Începând de luni, 2 august, este funcțional serviciul electronic dezvoltat de Consiliul Județean Sălaj, în cadrul proiectului SPACE – Simplificarea Procedurilor Administrative și Creșterea Eficienței în județul Sălaj.
💶 Cu o valoare totală de aproape 3 milioane de lei și co-finanțat din Fondul Social European, proiectul a avut ca obiectiv simplificarea procedurilor administrației locale și reducerea birocrației pentru cetățenii județului.
❗️ Astfel, au fost implementate servicii electronice cu privire la:
• comunicarea privind începerea lucrărilor de construire/desfiinţare
• comunicarea privind încheierea lucrărilor de construire/desfiinţare
• obținerea acordului privind efectuarea de lucrări în clădirile de patrimoniu judeţean
• eliberarea licenței de transport
• obţinerea de informaţii despre concesionare/închiriere/vânzare bunuri proprietate publică sau privată
• solicitarea acordului prealabil pentru lucrări în zona drumurilor judeţene
• solicitarea sprijinului financiar pentru cazuri sociale
⌨️ Acestea sunt disponibile pentru cetățeni, primării, ONG-uri, asociații și mediul de afaceri la adresa: http://servicii.cjsj.ro/dm_cj/servicii.nsf?open. Portalul de servicii electronice este unul complex, dar și prietenos cu utilizatorul, permițând înregistrarea solicitărilor 24 de ore din 24.
🗂 Tot în cadrul proiectului s-a realizat retrodigitalizarea celor mai accesate și mai relevante documente din arhivă și a fost implementat un mecanism inovativ care permite vizualizarea securizată a copiilor documentelor eliberate pe baza codurilor de bare obținute.
✅ De asemenea, site-ul instituției a devenit unul receptiv, modernizat prin preluarea informațiilor curente existente pentru orice dispozitive și elemente de accesibilitate pentru persoanele cu dizabilități.