SONDAJ| PSD – 31%, PNL – 21%, AUR – 19%. Ciolacu are cea mai mare cotă de încredere
PSD este creditat cu 31% din voturi la alegerile europarlamentare, PNL cu 21%, AUR cu 19%, iar Alianţa Forţa Dreptei-PMP-USR cu 14%, indică datele unui sondaj Avagarde la comanda PSD. Marcel Ciolacu este politicianul cu cea mai mare cotă de încredere, 26%, urmat de Diana Şoşoacă şi de George Simion, fiecare cu 23%. Preşedintele Klaus Iohannis are 16% cotă de încredere, dar are cel mai mare procent de persoane care declară că mai degrabă nu au încredere în el.
54% dintree cei chestionaţi declară că în mod sigur vor vota la europarlamentare, iar 28% cred că vor vota.
În scenariul în care Forţa Dreptei-PMP-USR ar participa la alegeri în cadrul alianţei Dreapta Unită, intenţiile de vot sunt: PSD – 31%, PNL-21%, AUR-19%, Alianţa Forţa Dreptei-PMP-USR – 14%, S.O.S. România (partidul Dianei Şoşoacă) – 8%, UDMR – 5%.
În cazul în care cele trei partide vor avea liste separate, rezultatele sondajului sunt: PSD – 31%, PNL- 20%, AUR – 19%, USR – 13%, S.O.S. România – 8%., UDMR – 5%, PMP – 2%.
Conform sondajului Avangarde, Marcel Ciolacu este politicianul în care românii au cea mai mare încredere, cu o cotă de 26%, dar în care 66% spun că nu au încredere. El este urmat de Diana Şoşoacă, cu 23% cotă de încredere, dar în care 70% dintre cei chestionaţi spun că nu au încredere. Şoşoacă este la acelaşi nivel de încredeere cu George Simion, în care 71% spun că mai degrabă nu au încredere.
În ceea ce priveşte membrii Guvernului, Marcel Ciolacu este cel în care cei chestionaţi afirmă că au cea mai mare încredere, 27%, el fiind urmat de Sorin Grindeanu – 25%, Alexandru Rafila – 16%, Cătrălin Predoiu – 7%, Marcel Boloş – 5%, Ligia Deca – 4%.
Aproape o treime dintre cei chestionaţi – 31% – consideră că cele mai importante alegeri din acest an sunt alegerile prezidenţiale, iar 26% consideră parlamentarele ca fiind cele mai importtante, 23% consideră că alegerile locale sunt importante, iar 14% consideră importante alegerile pentru PE.
61% dintre cei chestionaţi au o părere bună şi foarte bună despre Uniunea Europeană, în timp ce 33% au o părere proastă şi foarte proastă. De asemenea, 65% consideră că locul României este în UE, iar 25% cred că locul României este în afara UE.
Sondajul a fost realizat la nivel naţional, în intervalul 8 – 22 ianuarie, faţă în faţă, pe un eşantion multistratificat, probabilistic, de 1150 de subiecţi. Eroarea maximă de eşantionare, la un nivel de încredere de 95%, este de +/- 2,9%.