Soția șefului SRI, Oana Hellvig, a găsit cornul abundenței într-o firmă de apartament din Zalău

Ultima declarație de avere depusă de șeful SRI Eduard Hellvig arată că el plătește aproape toți banii pe care îi câștigă lunar pentru acoperirea ratelor la un credit imobiliar contractat de la o companie din Cluj Napoca. Un expert financiar a declarat că modalitatea prin care Eduard Hellvig reușește să plătească ratele creditului denotă faptul că șeful SRI este un geniu financiar.

În replică la felul în care familia Hellvig își achită ratele, purtătorul de cuvânt al SRI a transmis că la plata creditului participă și soția șefului SRI, Oana, care a câștigat, potrivit declarației de avere completate de soțul ei, 100.000 lei. Banii vin de pe urma unor dividende încasate de la societatea la care ea este unicul acționar.

Este vorba despre societatea  INNOVATIVE BUSINESS UNIT SRL, sau cum apare în declarația de avere, IBU SRL București. Atât doar că din toamna anului trecut firma respectivă este în Zalău.

”DECIZIA NR. 1 din data de 13.09.2021 a asociatului unic Subsemnata, HELLVIG ANDREEA-OANA, cetățean român, născută in mun. Zalău, județul Sălaj, [***domiciliu***] sectorul 1, București, identificată cu [***act identitate***], eliberata de D.E.P.A.B.D. la data 7.12.2016 și având [***CNP***], în calitate de asociat unic al INNOVATIVE BUSINESS UNIT – S.R.L. (denumită în continuare „Societatea”), înregistrată la Registrul Comerțului sub nr. J40/15640/2019, cod unic de înregistrare 41905252, astăzi, la sediul social al societății, am decis următoarele:

1. Schimbarea sediului social al societății din București, sectorul 2, Bulevardul Dimitrie Pompeiu nr. 5-7, Clădirea Hermes Business, clădirea B, etaj 2, birou 232, în Zalău, Strada Nouă nr. 15, bl. 4, sc. A, ap. 6, județul Salaj”, arată hotărârea din Monitorul Oficial al României.

La adresa respectivă este domiciliul unor angajați din Zalău: CHIS I. FELICIA ADRIANA, consilier la  Casa Judeţeană de Pensii Sălaj, și Chiș Marius Claudiu, director economic adjunct la Primăria Zalău. El este, potrivit declarației de avere, și expert contabil. De altfel, biroul de contabilitate funcționează la aceeași adresă la care este înregistrată și firma soției șefului SRI.

Însă, în declarația de avere există următoarea inadvertență: Oana Hellvig a declarat că a încasat dividende în valoare de 100.000 lei de pe urma activității firmei INNOVATIVE BUSINESS UNIT SRL. Or, potrivit bilanțului depus de societate, pe ultimii trei ani fiscali ( 2019, 2020 și 2021 ) compania a avut profituri de 232.388 lei, fără tva, -30.704 lei (adică o pierdere) și 86.746 lei pentru anul trecut. În această situație este neclară modalitatea în care ea a câștigat de pe urma dividendelor mai mult decât profitul pe anul 2021 al companiei care are declarați doi angajați.

Pe lângă cei 100.000 lei, Oana Hellvig a mai câștigat de pe urma activității acestei societăți 45.000 lei, salariul pentru postul de manager pe care îl ocupă.

Jurnaliștii de la Gazeta de Bistrița au contactat-o pe Oana Sârb, administratorul companiei soției șefului SRI. După ce i s-a explicat motivele pentru care a fost sunată, în loc să ofere o explicație ea a închis telefonul și nu a mai dat niciun răspuns. Este posibil ca Sârb să fi reacționat în acest fel pentru că nu este de profesie jurist sau economist.

Administratorul firmei este și vicepreședintele Federației Române de Volei, fost arbitru și jucătoare în Zalău. Ea este sora lui Nicolae Sârb, fostul director executiv la CS Remat Zalău.

Geniu financiar

Gazeta de Cluj a prezentat că o instituție financiară nebancară (IFN) controlată de mai mulți oameni de afaceri din Cluj, care se învârt în domenii diverse, cu preponderență în cel imobiliar, l-a împrumutat pe Eduard Hellvig, șeful Serviciului Român de Informații (SRI), cu câteva milioane pentru construcția unei case.

Printre cei care dețin firma care l-a împrumutat pe Hellvig se numără Sorin Ghite, fondator Banca Transilvania și fost partener în afacerea Astral, Vasile Ilea, un afacerist prolific care gestionează afaceri mari în domeniul imobiliarelor, sau TOMOIAGĂ-NICOLA CRISTIAN-VIRGIL, fiul milionarului clujean Tomoioagă și ginerele altui milionar, Nicola.

Unul dintre fondatorii societății Imocredit a fost Iosif Pop, om de afaceri din domeniul bancar și imobiliar, care, în urmă cu mai mulți ani, a fost trimis în judecată și arestat preventiv de procurorii DNA sub acuzația de spălare de bani. Însă, după ce Pop s-a adresat Curții Europene a Drepturilor Omului (CEDO), DNA și-a retras acuzațiile și Pop a fost eliberat. Acum, el este un respectabil om de afaceri din Cluj Napoca și unul dintre cei mai vocali membri ai Consiliului Civic Local, una dintre organizațiile prin care clujenii încearcă să ”tempereze” haosul imobiliar din oraș.

După ce articolul despre împrumutul directorului SRI a fost publicat în Gazeta De Cluj, purtătorul de cuvânt al instituției conduse de Hellvig a oferit o serie de detalii pentru postul DIGI TV.

Potrivit declarațiilor, directorul SRI nu a contractat două împrumuturi, așa cum lasă declarațiile de avere să se înțeleagă, ci ar fi vorba despre un singur împrumut, luat în 2020 și suplimentat în anul următor.

”Directorul SRI a accesat un singur credit în 2020, în valoare de 1 699 500 lei, suplimentat printr-un act adițional la contract, în 2021, cu 250 000 de lei.

Astfel, așa cum este menționat și în declarația de avere publicată pe site-ul sri.ro, suma totală a creditului, scandență în 2050, este de 1.949.500 lei, și nu cea menționată de dumneavoastră în solicitarea pe care ne-ați adresat-o.

Veniturile și datoriile directorului SRI sunt menționate în declarațiile de avere, potrivit legii 176/2010, și publicate pe site-ul sri.ro”

Economistul Bogdan Glăvan a comentat în cadrul unei publicații de specialitate că „șeful SRI este un geniu financiar” pentru că s-a împrumutat la dobânzi mai scumpe, de la un IFN, ca să refinanțeze credite cu dobânzi mai mici, de la o bancă.

Eduard Hellvig coleg cu Rareș Bogdan la UBB

Eduard Hellvig a ajuns șef al SRI după ce a fost nominalizat de Preşedintele Klaus Iohannis. Anterior acestei funcții el ocupa funcția de europarlamentar.

Hellving este născut la Zalău, județul Sălaj, a absolvit în 1997 specializarea Ştiinţe Politice din cadrul Facultăţii de Ştiinţe Politice şi Administraţie Publică, la Universitatea Babeş‑Bolyai din Cluj-Napoca, (unde a fost coleg de grupă cu jurnalistul Rareş Bogdan), a urmat studii post‑universitare în domeniul securităţii şi apărării la Colegiul Naţional de Apărare şi la Centrul European de Studii de Securitate George C. Marshall, Garmisch – Partenkirchen. Din 2009 este Doctor în Ştiinţe Politice al SNSPA Bucureşti.

Hellvig a fost ales, de Parlament, în anul 2006 să facă parte dintre primii europarlamentari ai României (din ianuarie 2007, până la organizarea primelor alegeri, în noiembrie 2007).

Hellvig a fost deputat PC de Bihor între 2004 şi 2008, apoi de Ilfov, între 2012 şi 2013, apoi, în 2013 a devenit ministru al Dezvoltării Regionale şi Turismului în Cabinetul Ponta (7 mai 2012 – 21 decembrie 2012).

Începând cu 4 septembrie 2013 a devenit europarlamentar PNL, preluând un mandat de europarlamentar rămas vacant. A obţinut, ulterior, un mandat la alegerile europarlamentare din 25 mai 2014.

Sursa: Gazeta de Bistrița

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *