Spitalul Județean plin de focare: 90 de cadre medicale și angajați infectați cu COVID

În cadrul unei conferințe de presă susținută la sediul Prefecturii Sălaj, directorul DSP Sălaj, Ligia Marincaș a declarat că în cea mai mare unitate spitalicească din județ – Spitalul Județean de Urgență Zalău, există focare active mai mici ca dimensiune în mai multe secții, iar în acest moment 90 de cadre medicale, medici, asistenți medicali, infirmieri sau lucrători sunt infectați cu COVID-19:

„În momentul de față există 90 de cazuri active înregistrate, adică 90 de lucrători depistați pozitiv. Există mini focare cu un număr de până la 5 cazuri – Secțai Boli Infecțioase, UPU, Secția Cardiologie, Secția Nou-născuți, Secția Pediatrie, TESA-admnistrativ. Există și un număr de 3 focare cu peste cinci cazuri – Secția Recuperare, Secția Pneumologie. Există și un număr de peste 10 pacienți din cei 90 care au fost testați la intrarea în spital. Din totalul de 90 de pacienți infectați, doar 9 au necesitat spitalizare, restul au fost forme foarte ușoare sau asimtomatice și sunt izolați la domiciliu”, a transmis directorul DSP Sălaj, dr. Ligia Marincaș.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *