SURPRIZA în Sălaj: USR-PLUS ar avea doi parlamentari/ Vezi cine ar intra în viitorul Parlament

PMP Sălaj este mare pierzător al acestor alegeri pentru că a ratat la „mustață” intrarea în Parlament. În 2016 PMPSălaj a primit „cadou” la redistribuire și un deputat și un senator. Și PSD Sălaj pare că va pierde poziția de senator deținută timp de 12 ani de Pop Gheorghe.

Marele câștigător în Sălaj se prefigurează a fi USR-PLUS, care  vor avea un deputat și senator, iar al doilea senator revine UDMR, partid care din 1992 și până în 2016 a avut senator, pierzând doar în 2016. PSD și PNL vor avea doar câte un deputat.

„Sursele neoficiale nu suntem noi. Există niște simulări făcute după rezultatele parțiale care preconizează că la Sălaj USR-PLUS ar obține un mandat de deputat și unul de senator. Așteptăm rezulatele oficiale. Țin să mulțumesc încă odată tuturor sălăjenilor care au ieșit la vot”, ne-a declarat președintele USR Sălaj, Cosmin Viașu.


Conform unor surse neoficiale, în urma alegerile parlamentare, județul Sălaj va fi reprezentat în Senatul României de Cristian Viașu (USR-PLUS) și Kovacs Irina (UDMR), iar în Camera Deputaților de Lucian Bode (PNL), Florian Neaga (PSD), Seres Denes (UDMR) şi Alin Prunean (USR-PLUS). Lista este probabilă, urmând a fi confirmată zilele viitoare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *