Sute de societăţi comerciale verificate şi peste 900 de persoane legitimate în cadrul unor acţiuni

Pe fondul numărului de cazuri de Covid 19 înregistrate, pentru prevenirea și combaterea infectării cu noul coronavirus, poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Sălaj, împreună cu polițiști locali au intensificat activitățile de verificare a modului în care se respectă prevederile Legii nr. 55 din 2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.

Astfel, în ultimele 24 de ore, au fost desfăşurate în sistem integrat, noi acţiuni de verificare în zone aglomerate, piețe, terase, dar şi în mijloacele de transport în comun, cu privire la respectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă, scopul vizat fiind limitarea și prevenirea răspândirii virusului Sars-Cov-2.

Au fost verificate 201 societăți comerciale, precum şi 100 mijloace de transport persoane, dintre care 98 mijloace de transport în comun. Totodată, au fost legitimate 913 persoane.

Pentru abaterile constatate au fost aplicate 52 de sancţiuni contravenţionale pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală şi patru au fost aplicate pentru nerespectarea măsurilor privind carantina/izolarea.

Valoarea totală a sancțiunilor este de 14000 lei.

Totodată, au fost desfășurate și trei acțiuni punctuale, în cadrul cărora au fost aplicate alte 31 de sancțiuni contravenționale în valoare totală de 7.000 lei.

Recomandăm tuturor cetăţenilor să păstreze distanțarea fizică, să poarte masca de protecție în toate spațiile unde este obligatoriu, prevăzute de legislația în vigoare, precum şi în mijloacele de transport și să nu se expună la riscuri.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *