Tânăr din Galați cercetat de Poliție pentru că vindea haine și parfumuri contrafăcute

M

Luni, 6 iunie, polițiștii de ordine publică din cadrul Poliției Municipiului Zalău s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că, un bărbat a pus în circulație produse contrafăcute.

În urma investigațiilor, polițiștii au constatat că este vorba de un bărbat de 34 de ani, din județul Galați, care a fi oferit spre vânzare în municipiul Zalău, articole de îmbrăcăminte, încălțăminte și parfumuri de diferite tipuri și mărci identice sau similare cu o marcă înregistrată.

Polițiștii au efectuat controlul autoturismului utilizat de bărbat și au descoperit mai multe bunuri, ce constau în articole de îmbrăcăminte, încălțăminte și parfumuri, toate purtând însemnele unor mărci consacrate, susceptibile de a fi contrafăcute.

Bunurile, în valoare de peste 5.000 de lei, au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor.

În prezent, polițiștii continuă cercetările pentru săvârșirea infracțiunii de punere în circulație fără drept a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu marca înregistrată pentru produse identice sau similare, urmând ca la finalizarea acestora să fie dispuse măsurile legale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *