Tânăr reținut pentru conducere cu permisul suspendat
Luni, 8 noiembrie, polițiștii de ordine publică din cadrul Poliției Municipiul Zalău au dispus reținerea, pentru 24 de ore, față de un tânăr bănuit de comiterea infracțiunii de conducere fără permis.
În fapt, aseară la ora 22:25, polițiștii au oprit în trafic, pe strada Mihai Eminescu, din municipiul Zalău, un autoturism la volanul căruia a fost identificat un tânăr, de 21 de ani, din Zalău.
În urma verifcărilor efectuate în bazele de date, polițiștii au constatat că șoferul avea dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice suspendat.
În cauză, s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de „conducere fără permis”, faptă prevăzută și pedepsită de art. 335 alin.2 din Codul penal.
În baza probatoriul administrat, față de tânăr a fost luată măsura reținerii, pentru 24 de ore, iar acesta a fost depus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Sălaj.
Polițiștii continuă cercetările, sub supravegherea unității de parchet competente, în vederea administrării întregului probatoriu.
Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, ce are ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nicio situație, să înfrângă principiul de nevinovăție.