Taxa de pod de la Fetești va fi suspendată de la 1 iunie. Costuri mai mici pentru cei care merg la mare

Taxa de pod de la Fetești pe Autostrada Soarelui va fi suspendată de la 1 iunie și până cel târziu 31 august, potrivit unui proiect de ordin al ministrului Transporturilor Sorin Grindeanu. Astfel, românii care vor merge în minivacanța de 1 iunie la mare, dar și pe parcursul sezonului estival, nu vor mai fi nevoiți să achite această taxă.

Suspendarea tarifului de trecere se va aplica pentru toate categoriile de vehicule, până când se vor termina lucrările de reabilitare a podului peste braţul Borcea, dar nu mai târziu de 31 august, se arată în documentul citat.

Compania de Infrastructură estimează că aceasta va aduce o gaură de aproape 52 de milioane de lei în încasări.

CNAIR anunţa că în luna februarie au fost reluate lucrările de reabilitare la Podul peste braţul Borcea, situat pe Autostrada A2, iar pe perioada lucrărilor, Calea II de circulaţie, sensul Constanţa-Bucureşti, între km 143+125 şi km 148+315, a fost închisă traficului, circulaţia fiind deviată pe Calea I, unde se va desfăşura în ambele sensuri.

Potrivit CNAIR, podul peste braţul Borcea, în lungime de 970 de metri, este un pod combinat de cale ferată şi şosea, de tip constructiv, care traversează fluviul Dunărea şi, împreună cu podul similar de la Cernavoda, în lungime de 1596 metri, conectează oraşele Feteşti şi Cernavodă din România, între regiunile Dobrogea şi Muntenia.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *