UDMR Sălaj intervine în cazul scandalului retrocedării Colegiului Național Silvania
În conformitate cu legislația în vigoare, Episcopia Reformată de pe lângă Piatra Craiului a depus în 2003 cererea de reconstituire a dreptului de proprietate asupra Colegiului Reformat ,,Wesselényi” din Zalău.
După aproape două decenii de amânare a luării unei decizii din partea autorităților competente, episcopia s-a adresat din nou instanțelor de judecată, cu respectarea strictă a prevederilor legale.
Considerăm că ancheta penală împotriva episcopilor reformați Csűry István și Kató Béla este surprinzătoare și inacceptabilă, umilind și hărțuind liderii bisericii reformate, în lipsa unei hotărâri judecătorești definitive referitoare la retrocedarea clădirii. Întrebarea noastră este: Care este scopul acestor acțiuni?
Cu siguranță, nu rezolvarea situației cât mai curând posibil, ci tergiversarea acesteia. Este cunoscut faptul că Biserica Reformată a administrat secole la rând învățământul confesional și clădirea Colegiului Reformat ,,Wesselényi” din Zalău, aflat în proprietatea bisericii. Acest lucru este dovedit de documentele prin care s-a dispus naționalizarea acestuia. Prin urmare, așteptăm ca cererea Bisericii Reformate să fie evaluată din punct de vedere juridic și ca problema retrocedării care așteaptă un răspuns de aproape două decenii, să fie rezolvată cât mai curând posibil.
Din păcate, constatăm că metodele folosite în cazul retrocedărilor sunt foarte asemănătoare cu cele utilizate în cazul naționalizărilor. UDMR Sălaj susține, așa cum a făcut-o întotdeauna, cauza restituirii tuturor proprietăților care au aparținut bisericii.
Comunicat de presă UDMR Sălaj