Un bărbat a solicitat Jandarmeria, după ce a fost bătut de soție cu mătura
Un echipaj de jandarmerie a fost solicitat, prin apel 112, să intervină în urma unei fapte de agresiune.
La fața locului s-a stabilit că un bărbat de 58 de ani a fost lovit în zona capului, cu coada unei mături, de către soția acestuia.
Incidentul a avut loc marți, 19 octombrie a.c., în jurul orei 20.40, într-un imobil de pe raza orașului Jibou. În cauză, jandarmii au întocmit acte de constatare sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „Violență în familie”, acte ce vor fi înaintate Parchetului de pe lângă Judecătoria Jibou pentru continuarea cercetărilor.
Bărbatul a primit îngrijiri medicale la fața locului, acesta refuzând transportul la o unitate spitalicească.